Cine transmite la TV Universitatea Craiova – AEK Atena, din preliminariile Europa League
Universitatea Craiova se va duela cu AEK Atena în turul 3 preliminar al Europa League, iar manșa trei va avea loc joi, 8 august, de la ora 19.15, pe stadionul “Ion Oblemenco” din Bănie. Duelul dintre cele două formații se poate vedea și la TV.
Cine transmite la TV meciul Universitatea Craiova – AEK Atena
Universitatea Craiova a primit o pedeapsă dură din partea UEFA, după incidentele de la meciul cu Honved Budapesta, din turul 2 preliminar al Europa League. Clubul oltean încearcă să obțină suspendarea sancțiunii de a juca fără spectatori partida de joi 8 august, cu AEK Atena.
Până când va avea un răspuns dacă li se suspendă pedeapsa, gruparea din Bănie a sistat vânzarea biletelor pentru meciul cu echipa greacă, din turul 3 preliminar.
Oficialii grupării alb-albastre vrea să profite de un pasaj din regulamentul UEFA (articolul 73, litera h) , conform căruia la meciurile care trebuie să se desfășoare fără spectatori pot participa copii cu vârste până la 14 ani, însoțiți de o persoană adultă.
În acest sens, Universitatea Craiova a dat un comunicat pe site-ul oficial al clubului și pe pagina de facebook, în care se scrie:
„Suporterii cu vârsta de până în 14 ani au acces gratuit la meciul tur cu AEK Atena, cu condiția ca școala unde studiază să organizeze excursia.”
Astfel, am putea asista la o situație în care echipa lui Corneliu Papură să fie susținută doar de copii.
De-a lungul timpului, au mai existat astfel de cazuri în fotbalul românesc și în cel internațional.
Din cauza unor incidente create de suporteri, Rapidul a jucat meciul cu FC Vaslui din Cupa României doar cu femei și copii în tribună.
Aceeași sancțiune a primit-o și Dinamo un an mai târziu, într-un meci cu Viitorul.
Un exemplu similar s-a petrecut în străinătate în Turcia, în 2011, la un meci Fenerbahce – Manisaspor.
Partida dintre Universitatea Craiova și AEK Atena va fi transmisă la TV de Look Plus și Digi Sport 1. Cele două televiziuni au luat decizia de a cumpăra drepturile TV pentru dubla din turul 3 preliminar al Europa League.
Această decizie a fost luată datorită faptului că nu mai puțin de 850.000 de oameni au urmărit returul dintre Universitatea Craiova și Honved, din turul 2 preliminar al Europa League, decis la loviturile de la 11 metri, scor 3-1.
Dintre aceștia, 575.000 de spectatori au văzut meciul pe Digi Sport 1, iar 273.000 pe Look Plus.
Universitatea Craiova a ajuns în turul 3 preliminar al Europa League după ce a trecut în turul 1 de Sabail, scor general 6-4, iar apoi a eliminat-o pe Honved Budapesta din turul 2.
Cele două meciuri jucate cu formația din Ungaria s-au terminat la egalitate, scor 0-0, dar calificare a fost decisă la penalty-uri, scor 3-1 pentru olteni după un meci plin de incidente.