Cine sunt vedetele care vor participa la „Sunt celebru, scoate-mă de aici”. Numele oficiale, când începe emisiunea VIDEO
Cine sunt vedetele care vor participa la emisiunea „Sunt celebru, scoate-mă de aici”. Numele sunt oficiale, când începe emisiunea de la Pro TV. Show-ul de televiziune filmat în junglă supune celebritățile la mari provocări, pe lângă faptul că trebuie să facă față izolării, departe de cei dragi și fără să poată avea acces la telefon sau internet pentru a comunica cu cei dragi.
Vedetele de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici” își vor înfrunta temerile
Vedetele care vor participa la „Sunt celebru, scoate-mă de aici” sunt nume cunoscute în domeniile lor de activitate, fiind vorba despre actori, cântăreți, creatori de conținut, sportivi și jurnaliști.
Acest show îi va supune pe concurenți la provocări extreme, trăind sub cerul liber în jungla plină de animale și insecte, fără hrană și confortul de acasă. Vedetele care iau parte la acest show sunt 12 la număr, însă doar una dintre ele va deține, în final, titlul de Regele sau Regina Junglei.
Limitele psihice și fizice vor fi împinse la maximum în acest reality show care va fi difuzat la toamnă. Vedetele se confrunta cu propriile temeri: teama de înălțime, claustrofobia, frica de spații întunecate, teama de șerpi, șobolani, tarantule, gândaci, viermi, dar vor gusta și din preparate culinare greu de privit și mirosit. Totul pentru a-și demonstra că nimic nu este imposibil.
Cabral și Adela Popescu, prezentatorii show-ului din junglă
Emisiunea va fi prezentată de Cabral și Adela Popescu, care au declarat:
„Sincer, trebuie să fii nebun să vii aici competitor. Probele sunt foarte dure și pare că dificultatea sporește cu fiecare etapă. Mai mult, concurenții au venit aici pentru a răspunde unor provocări legate de fricile pe care le au… ei bine, până acum ai noștri s-au luptat cu frica de păianjeni, de șobolani, de înălțimi, de șerpi, broaște, crabi și multe alte creaturi.
Pe deasupra… nu vă puteți închipui ce scârboșenii au ales să bea și să mănânce! Ce m-a șocat pe mine este că până acum nu a strigat nimeni „Sunt celebru, scoate-mă de aici!“, cu toate că ne așteptam să se întâmple. Sunt tari oamenii, tari de tot!”, a spus Cabral.
„Eu și Cabral, după filmări, povestim mult timp de tot ce se întâmplă în show. E peste ce mi-am/ne-am imaginat. Nu înțeleg care sunt resursele interne ale celebrităților să treacă prin toate aceste probe pe care îmi este foarte greu să le “povestesc”.
Lipsa hranei, fobiile, oboseala, dorul de casă, toate adunate nu i-au convins încă pe concurenți să renunțe. Într-un fel sunt mândră de ei. Și abia aștept să vad cine va fi Regele sau Regina Junglei”, a spus și Adela Popescu.
Cine sunt vedetele care vor participa
Revenind la numele care fac parte din competiția de la Pro TV, din această toamnă, ele sunt: Lidia Buble (cântăreață), Anisia Gafton (comediant), Tania Popa (actriță), RUXI (creator de conținut), Mara Bănică (jurnalist), Bia Khalifa (cântăreață și adult content creator), Giani Kiriță (fotbalist), Paul Diaconescu (actor), Cristi Mitrea (luptător MMA), Alex Bogdan (actor), Răzvan Botezatu (influencer) și Cornel Palade (actor comediant).