Cine sunt Simona Secrier și Mihaela Constantinescu, actuala și fosta soție ale lui Mihai Constantinescu FOTO

de: Madalina Moraru
29 10. 2019

Mihai Contanstinescu a fost însurat de două ori, având relații cu numeroase femei, dintre care și nume celebre sau mai puțin cunoscute. Printre cele care au reușit să îl ducă pe regretatul artist până în fața altarului au fost Mihaela Constantinescu și Simona Secrier. Cele două se cunosc de ceva timp, însă niciuna dintre soțiile cântărețului nu i-au dăruit acestuia copii.

Cine sunt Simona Secrier și Mihaela Constantinescu, actuala și fosta soție ale lui Mihai Constantinescu

Mihai Constantinescu a fost însurat cu Mihaela (foto stânga) și cu Simona Secrier (în dreapta)

Actuala și fosta soție ale lui Mihai Constantinescu i-au fost acestuia alături, la bine și la greu, în diferite perioade ale vieții sale. Mariajul cu Simona Secrier a fost unul discret, iar cei doi au fost căsătoriți timp de 18 ani. Mulți dintre români nu știu, însă, și cine este a doua soție a lui Mihai Constantinescu. Timp de câțiva ani, aceasta a făcut parte și dintr-o formație de muzică etno, fiind tot o cântăreață. A avut proiecte muzicale împreună cu Radu Ile și Silvia Stanciu, făcând parte din cunoscuta trupa Etno.

Totodată, artistul de 73 de ani care s-a stins marți, la Spitalul Floreasca, a reușit chiar o mare performanță, pe timpul vieții, aceea de-a le împrieteni pe fosta lui soție, Mihaela, și pe Simona Secrier. Aceste momente aveau loc înainte ca Mihai Constantinescu să se însoare pentru a doua oară și se declara foarte fericit de acest aspect al vieții sale. Mai mult decât atât, cei trei obișnuiau adesea să iasă în oraș împreună și mergeau la diverse evenimente și concerte.

Fosta soţie, Mihaela Constantinescu, i-a fost acestuia alături timp de 28 de ani. În luna mai din acest an, imediat ce artistul a suferit un stop cardiac, acesta a fost surprinsă cu ochii plini de lacrimi, după ce l-a vizitat pe artist la spital. Aceasta a ținut legătura în permanență cu Simona Secrier, cea care i-a fost alături artistului până în ultima clipă, potrivit click.ro.