Cine sunt foștii soți ai lui Teo Trandafir. Vedeta a rămas cu traume după cele două căsnicii

de: Andrei Simion
03 11. 2019

Teo Trandafir a fost căsătorită de două ori, însă vedeta și-a dorit întotdeauna discreție atunci când a fost vorba despre viața personală, astfel că nu mulți sunt cei care știu cine sunt foștii soți ai vedetei postului de televiziune Kanal D. Totuși, unele lucruri din viața prezentatoarei TV s-au aflat.

Cine sunt foștii soți ai lui Teo Trandafir

În 1990, Teo s-a căsătorit la Brăila cu pilotul Alexandru Trandafir, însă cei doi au divorțat pe cale amiabilă după șase ani de căsnicie. Bărbatul căruia acum îi poartă numele a lucrat împreună cu Adrian Iovan, fostul soț al Romaniței Iovan. După despărțire, Teo a păstrat numele de familie, întrucât nu dorea să revină la cel de dinainte de căsătorie, Uță.

„Aşa cum se întâmplă în viaţă, lucrurile care te determină să faci niste alegeri, se transformă în unele argumente pentru care desfaci acele alegeri. S-a ajuns exact în momentul în care libertatea mea şi felul de a sintetiza iute s-a transformat într-un defect. Şi am zis gata, ca oamenii civilizaţi, nu ne-am deranjat între noi, eu apucasem să mă lansez, a avut onoarea şi decenţa de a mă lăsa să îi port numele”, a declarat Teo Trandafir.

Alexandru Trandafir

În 2004, Teo a adoptat o fetiță pe care a botezat-o Maia, iar în decembrie 2011 l-a cunoscut pe Facebook pe Constantin Iosef, cu care s-a căsătorit pe 2 iunie 2012. Mariajul a durat doar șase luni, iar pe 17 decembrie 2012 cei doi au anunțat că divorțează.

Teo Trandafir și Constantin Iosef

Vedeta postului de televiziune Kanal D a rămas cu o traumă după cea de-a doua căsnicie. Constantin Iosef și-ar fi dorit să apară public, în timp ce Teo trecea printr-o perioadă grea în care suferea de pancreatită acută și a fost la un pas de moarte.

După aceste drame, Teo păstrează discreție maximă atunci când vine vorba despre viața ei personală. Viața vedetei s-a schimbat complet și Teo pare că se bucură acum de tot ceea ce o înconjoară.