Cine sunt elevii care vor sta acasă de Sfânta Parascheva. Şcolile închise pe 14 octombrie
Autoritățile au decis care sunt elevii care vor avea parte de o zi liberă în ziua în care este prăznuit Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Școlile vor fi închise doar în data de 14 octombrie. Învățăceii se vor bucura astfel de o pauză într-o zi sfântă. În timpul acesta, mii de credincioși din toată țara se pregătesc să sărbătorească ziua Sfintei. Care sunt elevii care vor avea un weekend mai lung decât de obicei?
Zi liberă pentru elevi: școli închise pe 14 octombrie
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Iași a stabilit ca data de 14 octombrie să fie liberă pentru elevi și profesori. Astfel, elevii din Iași se vor bucura de un weekend mai lung. Mai exact, ei vor avea zilele de vineri, sâmbătă și duminică pentru odihnă.
În timpul acesta, mii de credincioși din toată țara se vor afla la Iași pentru a sărbători ziua Sfintei. Decizia în cauză a fost luată de conducerea Inspectoratului Școlar Județean din Iași în contextul în care în zona centrală a municipiului patru unități de învățământ au accesul autovehiculelor restricționat, a explicat inspectorul general.
Mai mult decât atât, s-a ținut cont și de faptul că peste 10.000 de elevi fac naveta zilnic la școlile din Iași. Deplasarea în ziua respectivă s-ar desfășura cu dificultate și ar putea apărea întârzieri din cauza aglomerației din orașul luat cu asalt de mii și mii de credincioși din toată țara.
Orele vor fi recuperate ulterior
„Da, Sfânta Parascheva, ziua specifică pe 14 octombrie este pentru întreg județul Iași, prin contractul colectiv de muncă, zi liberă pentru profesori, așadar vor fi liberi și elevii cu acest prilej. Cu siguranță va fi o formulă de recuperare pentru ceea ce nu se învață vineri”, a declarat Inspectorul general Luciana Antoci
Cea din urmă a mai precizat că orele din ziua de 14 octombrie vor fi recuperate ulterior. Enoriașii se reîntorc anul acesta la racla Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, după doi ani în care ziua de sărbătoare s-a desfășurat cu mari restricții.
Aproximativ 100.000 de persoane s-au rugat la racla Sfintei după doar două zile de când s-a dat startul la pelerinaj. Din păcate, în timpul acesta au fost semnalate și incidente nefericite. Mai exact, 113 persoane au solicitat intervenția medicilor și șapte credincioși au ajuns la spital.
,,Un şir de oameni de peste trei kilometri lungime”
Forţele Ministerului Afacerilor Interne vor asigura pe tot parcursul pelerinajului condiții de siguranță pentru toți românii care vor să se bucure de slujbele religioase și alte activități desfășurate în spațiul public.
,,Având în vedere interesul manifestat de credincioşi pentru această mare sărbătoare creştină şi experienţa anilor trecuţi, perioada de afluenţă maximă a pelerinilor va fi 13-14 octombrie, când se estimează că vor fi permanent în culoarul de acces către raclă 50.000-60.000 de persoane, ceea ce va genera un şir de oameni de peste trei kilometri lungime şi un timp de aşteptare cuprins între 16 şi 20 de ore”, a declarat plutonier adjutant Ioan Sorin Merluşcă, purtător de cuvânt la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, citat de Agerpres.