Jucătorii români continuă să fie căutați de echipe din străinătate, deși performanțele fotbalului nostru se lasă așteptate, atât la nivel de primă reprezentativă cât și în ceea ce privește formațiile de club, care au ratat anul acesta și grupele Europa Conference League. Giovanni Becali a dezvăluit că la meciul România – Israel va avea invitați de marcă, iar playtech.ro a aflat cine sunt cei doi jucători care vor fi urmăriți, în vederea unui transfer.
Giovanni Becali rămâne impresarul care încă se ocupă de cele mai spectaloase transferuri din fotbalul românesc având contracte cu jucătorii români cei mai importanți din țară și din străinătate. În această vară a fost cel care a negociat contractul lui Adrian Mazilu la Brighton, dar și transferul lui Olimpiu Moruțan la Ankaragucu pentru trei milioane de euro, dar și împrumutul lui Alexandru Cicâldău la aceeași echipă.
Meciul România – Israel, programat în această seară pe Arena Națională, în preliminariile Campionatului European de Fotbal din anul 2024, oferă un nou prilej pentru a pune „marfa” pe cele mai sclipitoare rafturi, pentru că emisarii își doresc să vadă jucătorii în dueluri internaționale, cu adversari puternici.
„Eu nu merg la meci. Merg cei care lucrează cu mine, colaboratorii mei. Eu am întotdeauna invitați. Am șapte bilete de la Federație. Am doi invitați, nu vă pot spune de unde. Dar eu mereu îmi iau 5-6 bilete.
Nu am luat la lojă fiind timpul atât de bun. Am văzut ce ne-a costat la turneul U21, acolo unde, meci de meci, lojă, lojă, lojă, și nu am arătat nimic. În fine. Hai să revenim la acest meci, care e foarte important, nu doar pentru aceste trei puncte, ci și pentru următorul”, a spus impresarul, misterios.
Giovanni Becali nu a spus cine sunt jucătorii urmăriți de emisarii echipelor din străinătate, dar sursele playtech.ro spun că este vorba de Darius Olaru și Florinel Coman. Primul este anunțat titular și va fi monitorizat de reprezentatul clubului Monza, formație care ocupă locul 15 în Serie A. Prețul jucătorului de 25 de ani este șapte milioane de euro. Dar pentru mijlocaș există interes și din partea unor formații din prima ligă din Spania.
O situație specială o reprezintă Florinel Coman. Jucătorul nu a fost vândut când a avut un document că poate pleca pentru trei milioane de euro, dar poate pleca când valorează cinci milioane de euro, clauza de reziliere a contractului prin care Gigi Becali i-a mărit salariul la 30.000 de euro pe lună.
„Mbappe de la FCSB” este urmărit de Braga, echipa care l-a ratat pe Olimpiu Moruțan, dar și de Palermo, Pisa și Bari, formație din Serie B. Fotbalistul roș-albaștrilor are șanse mari să joace în partida cu Israel, dar încă nu se știe dacă va prinde un tricou de titular. Acum câteva zile s-a spus că ar fi avut o ofertă de la PAOK, dar jurnaliștii greci susțin că nu este adevărat.
Un alt jucător căruia Giovanni Becali vrea să-i găsească echipă este Ștefan Târnovanu, dar este greu de crezut că portarul FCSB va prinde un loc în primul 11.