Adi Mutu în aceste zile se află într-o situație delicată. Contractul cu FRF privind poziția sa de antenor la Naționala mică a expirat. În același timp au apărut zvonuri despre posibile negocieri între selecționer și câteva cluburi din campionatul intern. Unele dintre ele au fost dezmințite imediat. Cât despre celălalt club, Petrolul Ploeiști, nu este nimic sigur.
După eșecul de la Campionatele Europene de Tineret din Ungaria, Adi Mutu se află într-o situație, cel puțin, delicată. Contractul său cu FRF a expirat, iar Răzvan Burleanu nu a dat semne că ar dori să continue colaborarea cu fostul internațional român.
În același timp voci din fotbalul intern critică dur prestațiile sale ca antrenor, cât și eșecul echipei. Adi Mutu prelua echipa U21 după momentele de glorie sub conducerea lui Mirel Rădoi. Echipa ajungea până în sferturile de finală cu Mirel Rădoi ca antrenor, iar așteptările erau mari.
Din păcate tactica folosită de noul selecționer nu a dat roade, iar eliminarea din competiția europeană pare-se că i-a hotărât soarta ca și antrenor. Presa relata în aprilie, după revenirea în țară că Răzvan Burleanu și-ar dori o continuare cu Adi Mutu pe bancă, dar cu toate astea nu s-a semnat nimic oficial, Președintele FRF declara la acel moment:
”Contractul lui Adrian Mutu a expirat imediat după EURO. Adi vrea să continue. La fel și noi, dar simte această nevoie de a antrena zi de zi. În următoarele două săptămâni cred că va lua o decizie.
El e principala noastră variantă. Ne dorim însă ca selecționerul să și termine campania. Vom afla în zilele următoare ce se va întâmpla.”, declara Răzvan Burleanu, la conferința de presă susținută după ședința Comitetului Executiv din cadrul FRF.
La finlaul lunii aprilie au apărut zvonuri despre posibile negocieri și de dorința celor de la Petrolul Ploiești de a-l avea ca antrenor pe Adi Mutu. De altfel echipa ploieșteană este echipa la care Adi Mutu și-a încheiat cariera de fotbalist, și nu ar fi o surpriză dacă ar accepta.
Numai că, ulterior, au apărut și alte informații pe surse, conform cărora Astra Giurgiu ar fi în negocieri cu selecționerul pentru preluarea echipei. Într-un interviu acordat celor de la Realitatea Sportivă, Dani Coman, președintele celor de la Astra, dezmințea informațiile menționate anterior, declarând:
“Din punctul meu de vedere Adrian Mutu a confirmat că antrenor. Nu mai are nevoie de nicio prezentare. E un băiat în care eu cred și sunt ferm convins că va ajunge un mare antrenor. Decizia finală o vom lua în această seară în funcție de discuțiile pe care le vom avea cu domnul Ioan Niculae.
Va fi însă o schimbare de antrenor, dar nu va fi Adrian Mutu. Din informațiile pe care le am eu, Mutu are oferte din străinătate și nu se pune problema să vină la Astra. Avem trei antrenori pe listă, toți sunt români. Vom vedea pe cine vom alege doar după discuțiile cu patronul echipei!”, a spus Dani Coman, în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă.