Cine plătește pierderile de apă la bloc. Ce spune legea

de: Anca Lupescu
22 01. 2024

O dezbatere aprinsă a izbucnit recent pe grupul de Facebook ”Asociații de proprietari din România” cu privire la împărțirea costurilor pentru pierderile de apă. Cine plătește pierderile de apă la bloc? Totul a pornit de la o întrebare apărută pe grup, formulată de o doamnă care dorea să clarifice modul corect de împărțire a pierderilor teoretice de apă. Ea a ridicat întrebarea dacă este normal ca aceste pierderi să fie distribuite procentual în funcție de consumul fiecărui apartament.

Ce sunt pierderile de apă de la bloc

În blocurile în care apartamentele sunt contorizate apar adesea discrepanțe între totalul după citirea apometrelor individuale și consumul afișat de apometrul general.

Citește și: Cum încalci legea fără să ştii dacă stai la bloc. Românii habar nu au că pot lua amenzi serioase pentru un gest banal

Acea diferență sau pierdere este subiectul unor discuții aprinse privind modul în care ar trebui împărțite pierderile de apă ale instalației comune.

În general, nu există o instalație perfect etanța, iar în cazul în care există, ar continua să fie diferențe de consum, pentru că fiecare apometru are o marjă de eroare admisă.

Ocazional se ivesc diferențe între suma contoarelor individuale și diferențe între suma contoarelor individuale și înregistrările contorului de branșament.

Aceste diferențe sunt cauzat de pierderile de apă pe rețeaua interioară – conducte, armături, robinete, vase WC – și abaterile cumulate ale apometrelor.

Cine plătește pierderile de apă la bloc

Discuția de pe grupul de Facebook nu este una nouă. Problema există de mult timp.

Citește și: Bula imobiliară din România, în context european. Câți ani muncești pentru un apartament în București

Femeia a subliniat în mod specific că pierderile de apă reprezintă 40% din consumul său lunar de 10 metri cubi. 

Aceasta a generat întrebarea retorică: ”Nu ar trebui ca pierderile de apă să se împartă în mod egal la numărul de apartamente de pe scară?”

Ea a explicat că, la finalul lunii, plătește pentru pierderi în plus față de consumul său real, deoarece consideră că acestea nu ar trebui să fie plătite procentual din consumul fiecărui apartament.

Proprietara a subliniat că, deși pierderile sunt înregistrate în tabelul asociației, acestea sunt teoretice, iar în subsol nu există nicio picătură de apă. Ea a argumentat că aceste pierderi provin de la diferența dintre citirea contoarelor din apartamente și contorul de branșament.

”Dar cine consumă de exemplu 2 mc efectivi, plătește pierderi 0.80 mc.

Până la urmă, eu nu consum acele pierderi. Eu am un contor în apartament.Această apă practic o consum. Nu mi se pare normal să plătesc procentual din consumul meu pierderile acelea“, a spus ea.

Citește și: Motivul pentru care mulţi români iau amenzi pentru parcare în Grecia. Concluzia la care a ajuns un turist: „Vă spun din experienţă”

Ce spune legea

Femeia a evidențiat că, conform prevederilor Legii 196/2018, pierderile de apă pot fi împărțite după consum sau după numărul de persoane, așa cum hotărăște Adunarea Generală. Ea a susținut că soluția corectă ar fi împărțirea egală a pierderilor între toate apartamentele.

Dezbaterea a prins amploare, atrăgând și alte păreri din comunitatea de proprietari. Unii au susținut că este corect să se țină cont de numărul apartamentelor la împărțirea pierderilor, în timp ce alții au menționat că decizia trebuie să fie luată în cadrul Adunării Generale conform prevederilor legale.

Citește și: Amenzi mari pentru românii care duc aşa ceva în lift. Scoţi bani grei din buzunar dacă te pârăște vreun vecin!

Cu opinii împărțite, această dezbatere continuă să abordeze această situație. Un utilizator a spus că Legea 196/2018 spune că pierderile de apă se plătesc după consum sau număr de persoane, în funcție de câteva aspecte:

„Cheltuielile pe consumuri individuale se repartizează în funcţie de indexul contoarelor individuale, în funcţie de indexul repartitoarelor de costuri, conform normelor tehnice şi metodologiilor elaborate de autorităţile naţionale de reglementare sau de autorităţile administraţiei publice locale, sau în funcţie de alte criterii în baza cărora se pot individualiza consumurile, cu respectarea legislaţiei şi a reglementărilor în vigoare”, arată legea.