28 mai 2023 | 17:56

Cine nu poate depune mărturie ca martor. Codul Penal e ferm

Știri generale
Cine nu poate depune mărturie ca martor. Codul Penal e ferm

Dacă aveți un proces civil sau penal în desfășurare, trebuie să știți că există anumite categorii de persoane care nu pot depune mărturie ca martor. Codul Penal e ferm și are reguli stricte!

Cine nu poate depune mărturie ca martor

Conform etapelor prevăzute în Noul Cod de Procedură Civilă, proba cu martori este destul de importantă într-un proces, fie că acesta este civil sau penal. Martorul este persoana fizică care are cunoștință de faptele și împrejurările care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni.

Noul Cod de Procedură Civilă stabilește ce persoane pot fi sau nu audiate ca martori. Am selectat mai jos cine nu poate depune mărturie în fața judecătorului:

  • rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv;
  • soţul, fostul soţ, logodnicul ori concubinul;
  • cei aflaţi în duşmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părţi;
  • persoanele puse sub interdicţie judecătorească;

Există, însă, și unele excepții. De exemplu, rudele si afinii pot participa ca și martori în procesele privitoare la filiatie, divorț și alte raporturi de familie.

Persoanele scutite de lege de a depune mărturie

De asemenea, dispozițiile legale prevăd și categoriile de persoane care sunt scutite de la a depune mărturie. Iată care sunt acestea:

  • slujitorii cultelor, medicii, farmaciștii, avocații, notarii publici, executorii judecătorești, mediatorii, moașele și asistenții medicali, dar și orice alți profesioniști carora legea le impune sa pastreze secretul de serviciu sau secretul profesional cu privire la faptele de care au luat cunostinta in cadrul serviciului, chiar și după încetarea activității lor.
  • judecătorii, procurorii și functionarii publici, chiar și după încetarea functiei lor, asupra împrejurărilor secrete de care au avut cunoștință în această calitate;
  • persoanele care, prin răspunsurile lor, s-ar expune pe ei înșiși sau și-ar expune rudele, soțul, fostul soț, logodnicul sau concubinul la o pedeapsă penală sau la disprețul public.
Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Postul Crăciunului, încercare grea pentru români. Unde se vând cei mai scumpi cartofi din țară
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia a fost luată
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro