Mariana și Horia Moculescu au avut o căsnicie cu năbădăi, încheiată cu un divorț zgomotos, la începutul anilor 2000. Nu mulți știu însă că povestea lor de dragoste a debutat cât se poate de romantic, cu trandafiri roz și nopți de dragoste fierbinți. Mariana a dat timpul înapoi și ne-a povestit, în exclusivitate pentru playtech.ro, despre momentul cererii în căsătorie, dar și despre cele trei foste neveste ale lui Horia Moculescu, toate stabilite acum în străinătate. Cu acest prilej, am mai aflat și care dintre ele i-ar fi stricat Marianei căsnicia.
Horia Moculescu a divinizat-o pe Mariana: ”Era fascinat de mine pentru că știam să citesc notele direct de pe partitură, era însă firesc să știu căci făcusem liceul de muzică. Îmi zicea:
”Ești și frumușică și inteligentă, foarte muzicală, cititoare de note, vei ajunge cea mai mare stea a muzicii ușoare românești! Doar Corina Chiriac mai este cititoare de note, restul cântă tralalala, după ureche”, spune Mariana Moculescu, pentru playtech.ro
Povestea lor de iubire a debutat pe când Mariana avea doar 20 de ani: ”Ne-am cunoscut, de fapt, când eu aveam 18 ani și jumătate, dar la 20 de ani am răspuns chemării dragostei, după ce ultima lui soție a plecat din țară.
Eram la Galați, Horia m-a așteptat în Gara de Nord cu 50 de trandafiri roz, culoare care reprezintă începutul dragostei. După prima seară de dragoste, eu am acoperit patul pe care făcusem dragoste cu petalele de trandafiri, iar Horia, când a ieșit din baie, a rămas blocat: ”Doamne, ce frumusețe!”, a exclamat el. Apoi, m-a luat în brațe”.
Mariana vorbește la superlativ despre bărbatul de care s-a îndrăgostit în anii tinereții și care mai apoi avea să-i devină soț: ”Deși eu aveam 20 de ani, iar el avea peste 50, Horia a arătat mereu bine, a făcut rugby și atletism, tenis și ski.
Avea o musculatură pe el ca cimentul, avea și carnea tare, tânără, datorită sportului. Mai mă punea și mine să fac sport, dar mie nu-mi ardea de așa ceva, unde mai pui că și fumam”.
Mariana ne-a descris și momentul cererii în căsătorie: ”Am rămas gravidă în iulie, și ne-am căsătorit pe 29 decembrie 1989, în timpul Revoluției, încă se trăgea în București, cununia a avut loc la Primăria Sectorului 1.
Când m-a cerut de nevastă s-a așezat într-un genunchi, cavalerește. Este romantic, de fel, dar această latură o ține foarte ascunsă. El îmi spunea că a fost un timid și că femeile s-au dat la el!”.
Horia Moculescu a mai fost căsătorit de trei ori, înainte de a se însura cu Mariana: ”A mai avut trei soții, înaintea mea. Am fost prietenă cu prima lui nevastă, Aurelia sau Rely, cum îi zicea, cu cea de-a doua, Ulla, dar și cu ultima, Ana Maria. Cu Ana Maria, Horia a avut un băiat, care se născuse cu probleme de sănătate.
Toate fostele lui soții sunt plecate din țară. Horia a păstrat însă o relație foarte strânsă cu Ana Maria, de fapt asta m-a și deranjat foarte rău și am divorțat, mă înnebunise, fusese actriță, în România, apoi ea s-a recăsătorit, acum stă în Germania. Prima fostă nevastă e tot în Germania, iar a doua locuiește în Suedia. Apoi, după divorțul de Horia, și eu am plecat din țară, am stat, timp de șapte ani, în Austria și în Italia”.