Cine este soacra lui Cătălin Cherecheș. Femeia este rudă cu mama judecătoarei căreia a vrut să-i dea mită
Socrii primarului Cătălin Cherecheș au fost reținuți de procurorii DNA. Claudia Gliga, soacra primarului din Baia Mare a fost prinsă când îi dădea 50.000 de euro mamei unei judecătoare de la Curtea de Apel Cluj pentru o sentință mai ușoară în cazul de corupție al edilului. Cine este soacra lui Cătălin Cherecheș? Se pare că femeia era înrudită cu mama judecătoarei care urma să dea verdictul în cazul primarului.
Socrii lui Cătălin Cherecheș, reținuți de DNA
Claudia Gliga, soacra primarului Cătălin Cherecheș a fost reținută pentru 24 de ore de către DNA sub acuzația de dare de mită. Ea urmează să fie adusă astăzi la Tribunalul Mureș cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Și socrul edilului a fost reținut, el fiind acuzat de complicitate la dare de mită. Procurorii DNA au anunțat astăzi, 9 noiembrie, oficial reținerea celor doi soți.
Mai exact, pe 25 octombrie 2023, în contextul în care ginerele său era judecat într-un dosar de corupție aflat în faza de apel, soacra lui Cătălin Cherecheș a luat legătura cu un martor, ruda unuia dintre judecătorii din complet, și s-a oferit să cumpere o afacere pe care aceasta o deținea în Mureș cu o sumă cuprinsă între 50.000 și 100.000 de euro, indicând și posibilitatea remiterii unor „foloase necuvinte”, scrie DNA.
Oferta inițială ar fi fost valabilă doar dacă judecătoarea ar fi dat o sentință mai blândă în cazul lui Cherecheș.
Apoi, la 6 noiembrie, Claudia Gilga a promis judecătorului, prin intermediul aceluiași martor, un avans de 50.000 de euro, iar restul banilor urmau să îi fie dați când instanța de jucată pronunța o soluție de achitare în cazul edilului.
Citește și: Soacra lui Cătălin Cherecheș ar fi fost prinsă în flagrant de DNA. Voia să dea mită 50.000 de euro
Două zile mai târziu, femeia s-a întâlnit într-un restaurant din Cluj cu martorul ca să îi dea 50.000 de euro, însă a fost prinsă în flagrant.
Procurorii DNA spun că soacra lui Cherecheș a fost ajutată de soțul ei, „atât moral, cât și material”, el fiind cel care a dus-o de la Baia Mare la Cluj și invers.
Soacra lui Cherecheș a vrut să îi dea mită mamei unei judecătoare din instanța care urma să se pronunțe asupra cazului de corupție în care edilul este implicat.
Cherecheș a fost condamnat la 5 ani de închisoare în prima instanță în dosarul de corupție.
Pe 19 octombrie, Curtea de Apel Cluj a amânat pronunțarea în dosarul edilului pentru 24 noiembrie.
Cine este soacra lui Cătălin Cherecheș
Claudia Gilga a vrut să o mituiască pe mama judecătoarei Hangan Georgina Farcaș, de la Curtea de Apel. De fapt, soacra lui Cherecheș și mama judecătoarei sunt verișoare de gradul doi, scrie presa din Cluj.
Cele două s-au întâlnit în Cluj pentru a rezolva tranzacția de 50.000 de euro, însă mama judecătoarei purta microfoane sub haine.
Denunțul a fost făcut chiar de fiica ei, judecătoare Farcaș Hangan Georgina, care urma să dea o sentință în cazul de corupție în care Cătălin Cherecheș este anchetat.
Află despre: Primarul municipiului Baia Mare, condamnat la închisoare. Ce pedeapsă a primit edilul pentru luare de mită
Dar judecătoarea este soția unui procuror cu funcție de conducere, conform informațiilor furnizate de Ziar de Cluj.
Cherecheș a vorbit despre situație, spunând că nu știe absolut nimic și că dacă a făcut ceva, să i se aplice prevederile legale cât de drastice.
„Lucrurile astea mi se par niște cretinități. Mi se pare o chestie pe care un om normal nu are cum să o facă, trebuie să fii tâmpit”, sunt declarațiile edilului.
Cine e soția lui Cherecheș și din ce familie provine
Primarul din Baia Mare este căsătorit cu Tabita Gliga, o tânără din Cluj, creatoare de modă, care deține mai multe magazine de haine în diverse orașe.
Femeia provine dintr-o familie foarte bogată și a studiat la Universitatea de Artă și Design din Cluj. Cei doi s-au căsătorit în luna septembrie a acestui an, transmițând live ceremonia pe pagina de Facebook a primăriei, lucru care a stârnit revolta multor persoane.
Cu tot scandalul privind mita, Cherecheș a amenințat cu divorțul. Soția lui este însăcinată, însă primarul s-a arătat revoltat de faptul că familia soției a încercat să dea mită.
„Mă simt ca un vițel la poarta nouă, încă sunt la birou și nu înțeleg despre ce e vorba, decât ceea ce-mi spunea tata, Dumnezeul să-l ierte, că mâine se împlinesc 22 de ani de când mă privește de sus, respectiv „Cum te f#te soacra, nu te … nimeni”. Am vorbit 10 secunde cu nevasta mea și aștept acum să-mi dea niște explicații.
Pentru mine familia înseamnă, cel puțin până acum câteva luni, înseamnă mama, că trăiește, tata că mi-l imaginez și de câteva luni nevasta mea. În rest alții să se descurce. M-am trezit într-un film în care joc rolul de Pluto într-o scenetă cu Tom și Jerry, adică cineva se întâlnește într-o piață în Târgu Mureș, că părinții soției mele sunt din zonă și negociau într-un fel un dosar penal.
Din câte mi-a spus avocatul negociau pe o prăjitură, o promisiune paradoxal, vă rog să mă credeți! Tu soacră, sau ce ești tu, să promiți 50.000 de euro? Pentru cine?
Vezi și: Localitatea din România unde un candidat a câștigat toate voturile. Cum a fost posibil
Pentru un dosar care e de 8 ani în instanță, care e super mediatizat, un dosar care în faza finală se aplică un control judiciar cu interdicția de a părăsi țara pe care am înțeles-o că așa trebuie să fie, am înțeles, mi-am asumat. Mama soţiei mele să stea o sută de ani în închisoare dacă a făcut ceva greşit…”, a declarat Cătălin Cherecheş în exclusivitate la Punctul Culminant.
„Vă spun un lucru, daca sotia mea m-a mintit, mi-a ascuns lucruri indiferent din ce motiv, ea sau mama ei sa imi faca bine, in secunda doi, Chereches devine cel mai ravnit burlac al Romaniei”, a mai spus Cherecheş în exclusivitate pentru Rtv.