Cine este și cu ce se ocupă Dan, fratele lui Florin Ristei de la Asia Express. Are o familie superbă
Sezonul trei din show-ul ”Asia Express” i-a adus la start și pe frații Ristei, Dan și Florin, și se pare că se descurc bine până în acest moment. Cei doi se înțeleg foarte bine, chiar dacă diferența de vârstă dintre cei doi este de 11 ani.
Cine este și cu ce se ocupă Dan, fratele lui Florin Ristei de la Asia Express
Toată lumea a putut observa că cei doi frați, Dan și Florin Ristei se înțeleg foarte bine, dar cu toate astea sunt foarte puține informații despre Dan, fratele mai mare. Dan Ristei a mai participat cu Florin la emisiunea ‘Te cunosc de undeva’, în urmă cu patru ani. Dan este cu 11 ani mai în vârstă decât Florin, care are 32 de ani, dar asta nu îi împiedică să se înțeleagă de minune și iată, să și participe împreună la Asia Expres, sezonul 3.
În comparație cu fratele său, care este unul din cântăreții cunoscuți de pe piața românească de profil, Dan s-a orientat către o carieră în spatele camerei și nu în fața ei, fiind operator și editor video, începându-și cariera la Antena 1 Galați Brăila, iar acum are propria companie de producție video, dar și el are o voce foarte bună, fiind el care l-a inițiat pe Florin în muzică.
‘Mama a vrut să urmeze Conservatorul, dar pe vremea lor muzica nu îți asigura neapărat un venit. Ea știe să cânte la pian, la acordeon, dar s-a făcut profesoară. Fratele meu a început cu chitara încă de mic, el m-a ajutat să învăț. El cântă foarte bine, a fost și pe scenă cu mine la „Te cunosc de undeva‘! Bunica mea a cântat muzică populară cu Filarmonica, iar tata este un bun dansator! (…) La noi talentul se moștenește din familie și aș vrea să îl mai aduc pe fratele meu la niște cântări. El a fost tot timpul omul din spatele camerelor, eu eram ăla mic și cu tupeu‘, declara la un moment dat Florin Ristei despre fratele său, în vârstă de 43 de ani.
Are o familie superbă
Dan Ristei locuiește la Galați unde, de altfel, s-a și căsătorit cu Ștefania, cei doi având o familie superbă și o fiică adorabilă. Ștefania Ristei lucrează ca profesoară la un liceu din Galați. Cei trei au ales să rămână în Galațiul natal al fraților Ristei, deoarece Dan are aici o firmă de producție video. Din câte știm Dan și Ștefania Ristei s-au căsătorit în urmă cu trei ani și jumătate. La nici un an de la căsătorie a venit pe lume micuța lor, Carla, de doi ani și jumătate.
„Lui Dan îi va fi greu, fiindcă stă departe de familie şi de pitica lui de doi ani, iar la mine va fi greu fără muzică. Dar iau o chitară sau o muzicuţă cu noi, să vă arăt cât de bine cântă şi fratele meu. În rest, ne vedem, sper, în finală”, spunea Florin înainte de a pleca în competiția din Filipine și Taiwan.