Cine este Sânziana Negru de la America Express sezonul 6. A avut o relație cu soțul Ginei Pistol
Sânziana Negru este un nume cunoscut în România, fiind una dintre cele mai apreciate influencerițe din țară. Cu o poveste de viață interesantă și o carieră în continuă ascensiune, Sânziana Negru a captat atenția publicului prin frumusețea sa. Totuși, cine este Sânziana Negru de la America Express sezonul 6?
Sânziana Negru s-a născut în Republica Moldova
Desi s-a născut în Republica Moldova, Sânziana Negru a dezvăluit în diverse interviuri că România este pentru ea o a doua casă.
Ea a subliniat faptul că s-a simțit străină atunci când a vizitat Republica Moldova și că se consideră acum o româncă autentică.
„România este o țară de adopție pentru mine. Eu m-am mutat în România când aveam 7 ani, din Republica Moldova, dar o consider casa mea.
Când mă duc în Republica Moldova mă simt acolo străină. E fix ca mama care te crește și mama care te naște,
România este țară care mi-a permis să mă dezvolt extrem de tare, în ceea ce fac eu. Nu știu dacă mi-ar fi fost atât de ușor sau la îndemână să o fac în altă parte.
Atâta timp cât pot să mă dezvolt la mine în țară, sigur e loc de mai bine mult mult și sunt probleme care ne-au obosit pe toți. Da, ieșim în țară, la proteste, la vot, se mișcă greu lucrurile.
Dar cred că firea mea e așa construită să nu plec de pe corabie decât dacă se scufundă cu adevărat. Să o iubim, să o respectăm. Mi se pare că asta e un lucru pe care nu îl facem deloc și că ce au alții e mai bun.
Vezi și: Un nou cuplu neașteptat în showbizul românesc. Fosta iubită a lui Smiley are o nouă relație
Dacă noi am aprecia mai mult, dacă am munci mai mult pentru noi, pleacă de la noi, de la exemplul fiecărui om. Ce fac eu astăzi pentru a găsi țara asta mai bună, mai aproape de cum vreau eu să o văd.”, a declarat Sânziana Negru.
Cine este Sânziana Negru de la America Express sezonul 6
Sânziana Negru s-a născut în Republica Moldova și a crescut acolo în primele sale ani de viață. La vârsta de 7 ani, viața sa s-a schimbat în mod semnificativ atunci când s-a mutat în România, stabilindu-se în Târgu Mureș, locul în care a și copilărit.
Vezi și: Fosta iubită a lui Smiley s-a despărțit de iubit! În loc de nuntă, și-au spus ”Adio!”
După absolvirea liceului, Sânziana Negru a urmat studii superioare la Facultatea de Științe Politice din București, specializându-se în Comunicare și Relații Publice.
Sânziana Negru și-a început cariera în domeniul media ca prezentatoare de televiziune. A devenit cunoscută pentru aparițiile sale în emisiuni TV, dar este celebră pentru conținutul pe care îl face pe internet.
Sânziana Negru este celebră pe Instageam. Cu peste 350 de mii de urmăritori, ea a devenit o voce influentă în ceea ce privește domenii precum beauty, modă și alte subiecte relevante pentru publicul său.
În plus față de prezența sa pe rețelele de socializare, Sânziana Negru a colaborat cu diverse branduri și a apărut în reclame TV și videoclipuri, consolidându-și astfel statutul de celebritate în mediul online. A fost VJ-ita la Music Channel și a cocheta și cu muzica, sub numele de scenă Siella.
A avut o relație cu Smiley
Ea a devenit foarte populară când a fost într-o relație cu Smiley în trecut. Au fost împreună aproape 2 ani. Sânziana a declarat, la un moment dat, că s-au cunoscut prin Marius Moga.
„A fost o relație frumoasă, am fost aproape doi ani împreună. Ne-am mai auzit la telefon, ne-am și văzut, pentru că aveam jobul, eram nevoiți.
Poate așa am și trecut mai ușor. Nu ne-am despărțit datorită altei persoane, relația noastră s-a terminat atunci când s-a consumat. Ne-am cunoscut în studioul lui Marius Moga, eu eram la facultate la Cluj.
Ne pupăm pe obraz chiar și acum, când ne vedem. Primesc sms-uri de la el legate de muzică, de filmări. Eu sunt implicată într-o altă relație”, a povestit ea în 2012.
Citește și: Sânziana Negru, despre cum se menţine tânără. Influencerița a recunoscut ce nu face niciodată
În prezent, Sânziana formează un cuplu cu actorul Ștefan Floroaica.
Sânziana Negru și Laura Giurcanu participă la America Express sezon 6
Vedeta participă la America Express sezonul 6 alături de prietena ei, Laura Giuranu.
Drumul Soarelui promite aventuri și multe momente tensionate pentru toate echipele.
“Eu văd America Express ca pe experiența despre care povestești inclusiv la 10 sau 20 de ani după ce ai trăit-o, într-o seară de vară, la masă cu niște străini pe care tocmai ce i-ai cunoscut, în vacanța ta cu familia.
E experiența care te pune față-n față cu tine, cu toate trăirile tale, te vezi clar cu calități și defecte, în cea mai onestă formă a ta.
Îmi place aventura, îmi place să ies din zona de confort, îmi place să explorez locuri și lucruri noi, de asta consider că mi se potrivește mănușă această emisiune.
Cred că așteptările legate de emisiune nu țin de ce vine din exterior, sunt mai mult legate de mine, să fac față tuturor provocărilor, să mă adaptez situațiilor și să mă bucur la maximum de ce tot ce vine spre mine.
Laura e partenerul în care am mare încredere, fiecare vine în completarea a ce îi lipsește celeilalte și abia așteptăm să trăim împreună probabil cea mai nebună experiență a vieții noastre”, a spus Sânziana Negru.
Cele două sunt prietene foarte apropiate, motiv pentru care au ales să meargă împreună în aventura vieții lor.