Cine este responsabil cu reducerea poluării în București. Studiul care explică tot

de: Alex Cazacu
27 10. 2020

Sistemele independente de monitorizare a calității aerului au dat alarmă de poluare în weekend. În urma acestui fapt, Garda de Mediu a fost să verifice, însă nu a fost găsită o sursă clară.

Cine este responsabil cu reducerea poluării în București

În seara zilei de sâmbătă, rețeaua independentă de monitorizare a calității aerului a înregistrat, depășiri de peste 400% ale nivelului maxim admis pentru particulele de praf, în Capitală. Depășirile pentru poluarea cu PM2,5 au fost de peste 400%, iar cele pentru poluarea de PM10 de aproape 300%.

O echipă de control a fost trimisă sâmbătă seara de către Garda de Mediu București. După mai multe verificări pe teren, comunicatul Gărzii de Mediu afirmă că inspectorii bănuiesc o topitorie, însă în timp ce se aflau în control, topitoria era închisă.

”Ei zic că au fost pe teren, bănuiesc o topitorie, dar nu știu când funcționează sau ce face, deși ar trebui să știe. E destul de complicat să identifici o sursă, e vorba de un fenomen larg răspândit – arderi ilegale de deșeuri, cauciucuri, cabluri”, a explicat Oana Neneciu, coordonatoarea rețelei independente de monitorizare a calității aerului, potrivit Europa Liberă.

Se întâmplă în fiecare toamnă și iarnă

Deoarece nu există o sursă distinctă pentru creșterea poluării, sursele plauzibile au fost identificate drept o combinație între termoficare, centrale individuale, încălzire cu lemne, praful de pe străzi și o presiune atmosferică ridicată, confirmată.

”Asta se întâmplă în fiecare toamnă și iarnă. Ne facem că ne ia prin surprindere că există încălzire centralizată, cea individuală, trafic și presiune atmosferică ce ține particulele mai mult timp aproape de sol”, a acuzat Oana Neneciu.

Poluare în Capitală

Garda de Mediu, despre posibila sursă a poluării

Garda Națională de Mediu anunța că a identificat posibila sursă de poluare a aerului din Capitală, care a dus la înregistrarea unor valori peste medie ale poluanților.

„(…) echipele de permanenţă ale Gărzii Naționale de Mediu din cadrul comisariatelor Ilfov și București au controlat, în cursul nopților de 23 spre 24, și 24 spre 25 octombrie, zonele unde senzorii de măsurare a calității aerului arătau depășiri foarte mari, Militari, Bragadiru, Rahova și Colentina.

În urma verificărilor, echipa de permanenţă a comisariatului județean Ilfov a identificat o posibilă sursă de poluare, o topitorie care însă nu funcționa în perioada controlului, aceasta fiind sancționată anterior de către reprezentații GNM – CJ Ilfov. În acest caz a fost propusă și întocmirea unui de dosar penal. Ulterior, comisarii GNM s-au deplasat în zona Sinteşti – Ilfov, în apropiere de strada Zlătari, unde s-a constatat un miros foarte puternic. Nu s-a putut identifica în perioada controlului sursa exactă de poluare”, a menționat instituția, potrivit Agerpres.