Cine este polițistul care a murit în București. Cât de tânăr era, ce tragedie

de: Saleh Adina
26 02. 2021

Un polițist și-a pierdut viața într-un accident de circulație care a avut loc joi seara în Capitală, lângă Palatul Parlamentului.

Cine este agentul care și-a pierdut viața

Un grav accident de circulație a avut loc joi seara în București, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu o motoclicletă pe care se se afla un polițist în vârsta de 30 de ani. În urma impactului tânărul agent de la Brigada Rutieră și-a pierdut viața.

Incidentul a avut loc pe bulevardul Libertății, lângă Palatul Parlamentului, iar în urma impactului motociclistul a fost aruncat zeci de metri distanță pe asfalt. Tânărul polițist Ionuț avea o vechime de 10 ani în Brigada Rutieră.

„În jurul orei 18.56 Brigada Rutiera a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier care a avut loc pe bd.Libertății. Conducatorul unui autovehicul care circula pe bd.Libertății dinspre bd. Unirii a intrat în coliziune cu un motociclist. În urma accidentului rutier a rezultat decesul motociclistului după ce în prealabil au fost efectuate manevre de resuscitare”, conform Poliției Capitalei.

Polițistul nu se afla în timpul programului de muncă

La locul accidentului au ajuns de îndată mai multe echipaje de salvare și poliție. Medicii sosiți la fața locului au încercat să-i acorde tânărului primul ajutor și să-l resusciteze minute în șir, acesta fiind în stop cardio-respirator, însă fără niciun rezultat. Polițistul nu a mai putut fi salvat.

Tânărul polițist, Ionuț N. avea o experiența de zece ani la Brigada Rutieră. El era pasionat de motociclete, iar în seara fatidică în care și-a pierdut viața conducea una. El era în timpul său liber, nu se afla în timpul programului de muncă la momentul incidentului.

„Ionuț era în timpul liber și, în timp ce conducea o motocicletă BMW, a pierdut controlul acesteia și a intrat în impact frontal cu un autoturism care circula din sens opus.

La fața locului au ajuns de urgență echipajele SMURD care au efectuat protocolul de resuscitare, însă, cu tot efortul depus, manevrele au rămas fără rezultat, fiind declarat decesul colegului nostru”, scrie Bogdan Bănică liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR Decus, Bogdan Bănică, conform digi24.ro.

Nu se știe deocamdată care a fost cauza și cine se face vinovat de tragicul accident, însăunii martori susțin că tânărul aflat pe motocicleta r fi încercat sa faca acrobații mergând pe o roată, în timp ce alții spun ca ar fi forțăt semaforul. Colegilor victimei le revine acum rolul de a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat, de fapt și cine se face vinovat de producerea accidentului.

Un adevărat altar cu lumânări a fost făcut la fața locului pentru polițistul decedat în accident. Zilele următoare acesta urmează să fie condus pe ultimul drum.

”În aceasta seara l-am pierdut pe Ionuț, într-un tragic eveniment rutier. Avea 30 de ani și era polițist în cazul Brigăzii Rutiere. Colegii îți vor simți lipsa! Drum lin spre Ceruri!”, este mesajul de adio publicat de Sindicatul Europol, pe contul lor oficial de Facebook.