Cine este omul de afaceri care a plătit un milion de euro pentru un loc de parcare. Motivul real pentru care a oferit o sumă atât de mare

de: Alexandra Chivu
25 10. 2019

”Într-o piață economică liberă, oricine poate face atât de mulți bani pe cât își dorește”, este unul dintre principiile afaceriștilor care îi urcă în clasamentul celor mai avuți locuitori ai planetei. Fiecare trăiește la nivel pe care îl are, însă puțini s-ar aștepta ca, fie el și om de afaceri, să plătească un milion de euro pentru un loc de parcare. Despre cine este vorba și care este motivul real pentru care a oferit o asemenea sumă?

Cine este omul de afaceri care a plătit un milion de euro pentru un loc de parcare?

Milonarul Steve Siebold, care a studiat, la rândul său, peste 1.200 dintre cei mai bogați oameni ai planetei, a subliniat că ”într-o piață economică liberă, oricine poate face atât de mulți bani pe cât își dorește”, scrie Business Insider. Pentru a ajunge la o avere de șapte cifre sunt mulți factori, dar mai bine nu ne gândim la acest aspect, căci ne prăbușim în abis. Întorcându-ne la acțiunea superficială relatată mai sus, e drept că fiecare trăiește la nivelul pe care îl are, tocmai de aceea cheltuie în concordanță. Cu toate acestea, a da un milion de euro pe un loc de parcare pare de domeniul SF-ului.

Loc de parcare de un milion de euro

”Inculpatul” este un afacerist din Hong Kong, transmite Bloomberg, iar suma pe care a plătit-o pentru un loc de parcare este de 7,6 milioane de dolari (970.000 de dolari SUA). Pe numele său Johnny Cheung Shun-yee, a decis că automobilul său, scump și el, merită să stea pe un loc de parcare la fel de scump. Menționăm că 970.000 de dolari reprezintă de 30 de ori salariul mediu anual în Hong Kong sau prețul unui apartament de două camere în cartierul de lux Chelsea din Londra ori în zona Manhattan din New York.

”Pentru acești magnați nu e un preț mare”

Minunatul loc de parcare este situat în al cincilea zgârie nori din Hong Kong, clădirea de birouri The Centre care, în octombrie 2017, a devenit cea mai scumpă clădire de birouri din lume după ce a fost vândută pentru mai bine de cinci miliarde de dolari.

Despre acțiunea afaceristului, Stanley Poon, director general al Centaline Commercial, spune că: ”Mulţi dintre proprietarii The Center lucrează în finanţe sau alte sectoare cu creştere puternică. Pentru aceşti magnaţi nu este un preţ foarte mare comparativ cu valoarea spaţiilor de birouri pe care le deţin”.