Cine este Moise Guran și de ce s-a contrat cu CTP, după invitația președintelui la dezbatere. ”Cum să vă instruiască?”

de: Madalina Moraru
20 11. 2019

Invitația pentru dezbaterea electorală de marți, din partea candidatului PNL la alegerile prezidențiale, a stârnit anumite controverse, în rândul membrilor presei din România. Odată cu evenimentul electoral din urmă cu o zi s-au stârnit câteva controverse, în rândul jurnaliștilor Cristian Tudor Popescu și Moise Guran.

Cine este Moise Guran și de ce s-a contrat cu CTP, după invitația președintelui la dezbatere

Dezbaterea electorală de marți, organizată de președintele Iohannis, a stârnit contre între Moise Guran și CTP

În vârstă de 45 de ani, Moise Guran este un jurnalist român, dar și prezentatorul și realizatorul emisiunii „România în direct”, de pe postul de radio Europa FM. Acesta a participat, alături de alți membri ai presei, la dezbaterea electorală, din contextul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, programat pentru data de 24 noiembrie 2019.

În urma evenimentului cât se poate de important au ieșit la iveală și câteva controverse, existente între cei doi jurnaliști. Se pare că deși a fost invitat să participe la dezbatere, CTP a refuzat vehement. Gazetarul și-a explicat absența spunând că nu este normal ca președintele să îi aleagă pe cei din presă care să participe. La rândul său, Moise Guran a afirmat că este de datoria oricărui jurnalist să meargă și să adreseze întrebări, dacă i se oferă o asemenea oportunitate.

De asemenea, Moise Guran a mai dezvăluit în emisiunea sa de pe Europa FM că celor din presă chemați la dezbatere li s-a cerut să vină mai devreme cu o oră la eveniment, dar și că au primit instrucțiuni în ceea ce privește modul în care se va desfășura conferința electorală.

„Când am auzit că sunt nouă oameni am spus, ce faceți acolo? Ce e asta? Mi se pare corect să trimiteți invitații în alb fiecărei redacții”, a declarat Cristian Tudor Popescu.

„Am fost invitați cu o oră mai devreme, timp în care vom fi instruiți în legătură cu dezbaterea”, a afirmat Moise Guran, la radio. „Ce? Hai, asta e ceva nou? Cum să vă instruiască? Dumneavoastră întrebați și președintele răspunde. Ce instrucție?”, a mai completat CTP, potrivit digi24.ro.