Cine este Moise Guran și cum a ajuns cunoscut. Incredibil cu ce se ocupă soția lui

Autor: Alexandra Chivu - 13:31, 16 ian. 2020
Cine este Moise Guran și cum a ajuns cunoscut

A renunțat la jurnalism pentru politică, iar numele său se numără printre cele mai vehiculate în această perioadă. Cine este Moise Guran și cum a ajuns cunoscut? Cu ce se ocupă soția lui?

Cine este Moise Guran și cum a ajuns cunoscut?

Moise Guran (45 de ani), născut în Drobeta-Turnu Severin, a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București, apoi a urmat cursurile Școlii BBC pentru televiziune. În 1994 a lucrat ca reporter la Tineret Liber, reporter special la Evenimentul Zilei, în perioada 1994-1997, redactor la Academia Cațavencu, între 1997-1998, apoi ca redactor economic la ”Informația București”, 1998-1999.

Cine este Moise Guran și cum a ajuns cunoscut. Incredibil cu ce se ocupă soția lui
Dan Barna și Moise Guran

Din ’99 a lucrat în TV, mai apoi ca reporter și corespondent economic la postul TV Antena 1. Din 2005, a realizat show-ul ”Biz Bazar” de la postul Antena 3, de unde a demisionat pe 1 octombrie 2010. De pe 18 octombrie 2010, jurnalistul a început să prezinte ”Ora de business”, emisiune difuzată pe TVR2. Luna octombrie a anului 2012 l-a găsit pe TVR1. 2015 a fost un alt an de schimbări, Moise Guran mutându-și emisiunea ”Biziday” la Digi24, care a rezistat mai puțin de un an.

Cu ce se ocupă soția jurnalistului?

Recent, a renunțat la emisiunea sa cu profil și s-a înscris în USR. Schimbarea a adunat multe necunoscute, iar curioșii au dat deoparte detaliile și s-au întrebat cine este partenera sa de viață. Ei bine, în spatele său se află Daniela, acționar majoritar într-o firmă care se ocupă cu ambalarea diverselor produse. Femeia deține 80% dintr-o firmă înființată în anul 2014, al cărei obiect de activitate este ”activități de servicii suport pentru intreprinderi – activități de ambalare”.

Moise Guran a spus că momentul care l-a determinat să intre în politică a fost 10 august, în urma violențelor de la protestul diasporei. Obiectivul cu USR-PLUS este să intre la guvernare.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI