Cine este Marian zis și Ceaușescu de la #rezist? Firea, scoasă din minți de atacurile lui
Marian zis și Ceaușescu de la #rezist a ajuns o figură cunoscută în spațiul public de mai mulți ani, dar cel mai vocal a devenit în ultimii ani, de când Liviu Dragnea a fost președintele PSD. Acest protestatar este pe lista neagră a liderilor social democrați, pentru că aproape toți au avut de-a face cu el, într-un fel sau altul.
Numele lui din buletin este Marian Tivilic Moroșanu, dar a ajuns cunoscut în spațiul public sub porecla Ceaușescu pentru modul în care-l imita pe fostul dictator și pentru acuzațiile pe care le-a primit și care erau similare cu ale fostului președinte comunist.
Cine este Marian zis și Ceaușescu de la #rezist?
Marian Moroșanu a fost participant activ la Revoluția din 1989 și victimă a Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990. Ca urmare a traumelor pe care le-a suferit din cauza bătăilor minerilor, Marian a dezvoltat o ură acerbă pe PSD și pe toți membrii acestui partid, vechi și noi, iar de-a lungul anilor, a cauzat mai multe probleme unor figuri cunoscute din PSD.
Practic, el a declarat război total fostei nomenclaturi ceaușiste care se află azi la conducere și nu ratează nicio ocazie de protest împotriva lor. În 2015, se spunea în presă despre el că primise aceleași acuzații ca Nicolae Ceaușescu în 1989, adică de subminare a economiei naționale. A fost arestat, dar apoi eliberat, semn că nu aveau argumente reale împotriva lui.
„Când am intrat în greva foamei la Jilava, mi-au arătat acuzaţiile şi mandatul de arestare. Încadrarea mea era la maximum 15 ani pentru subminarea economiei naţionale. Pe spatele mandatului scria: «A nu fi lăsat liber. Reprezintă un foarte mare pericol social» Ulterior, încadrarea a fost schimbată în infracţiune de ultraj, de distrugere şi de pătrundere frauduloasă într-o instituţie publică. Ulterior am fost judecat în stare de libertate şi condamnat la 1 an şi 8 luni de închisoare cu suspendare”, povestea Marian Moroșanu pentru Ziarul Ring.
Gabriela Firea, profund indignată de comportamentul lui Marian Ceaușescu
Azi, el este puternic implicat în acțiunile de protest #rezist și a intrat în conflict deschis cu mai mulți lideri din PSD care au spus că se simt hărțuiți de el.
De exemplu, în luna septembrie a anului trecut, Marian zis și Ceaușescu, împreună cu câțiva protestatari #rezist, au mers să-l aștepte pe președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, chiar în fața imobilului său.
Zilele acestea, Mariana intrat (din nou) în conflict cu Gabriela Firea. Ea este convinsă că e plătit de cineva să o hărțuiască, spune că l-a dat în judecată, dar nu a ezitat să facă un schimb de rățoieli cu el peste gardul sediului PSD.