Makaveli, cunoscut ca ”regele TikTok”, este unul dintre cei mai populari influenceri din România, dar numele său real, Virgil Alexandru Zidarul, ascunde un trecut controversat. Cu peste 200.000 de urmăritori, el a devenit o figură cunoscută în mediul online, însă aparițiile sale recente în spațiul public au atras atenția autorităților și a presei din cauza unor probleme legale și declarații scandaloase.
Luni, pe data de 16 decembrie 2024, Makaveli a fost audiat la Secția 6 Poliție din București în legătură cu promovarea online a ideilor lui Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale.
După ce a ieșit din sediul poliției, influencerul a făcut declarații vulgare în fața jurnaliștilor, incident care a fost transmis live de mai multe televiziuni.
Direcția Generală de Poliție a Municipiului București s-a autosesizat în urma comportamentului său, iar Makaveli a fost amendat cu 500 de lei, conform Legii 61/1991R, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială și a ordinii publice.
Potrivit declarațiilor sale, influencerul a susținut că a promovat candidatul din convingere personală, negând că ar fi primit bani pentru acest lucru.
”Mi-a fost drag de domnul Georgescu şi încă mi-e drag în continuare şi dacă, gen, se mai votează, tot pe el îl votez. Am făcut-o benevol, din convingere, pur şi simplu.
Faptul că mi s-au dat cadouri pe TikTok…domnii trebuie să vadă că mi se dau cadouri de 5 ani. Bogdan Peşchir nu a apărut alaltăieri. Trebuiau ăştia să-l ia şi când a dat pe la copiii amărâţi, pe la familiile nevoiaşe! Adică omul nu a dat la alegeri! Nu ne-a dat nouă, aluia să facem ceva.
Și nu la urmă, nu l-am pus noi pe Georgescu pereşedinte. Înseamnă că dacă patru bufoni au fost în stare să pună un președinte și cei de la SIE, SRI nu știau, e grav”, a declarat Makaveli, în fața presei, notează observatornews.ro.
Makaveli nu este străin de controverse. Potrivit unor surse din presă, el ar fi avut mai multe dosare penale deschise de-a lungul timpului, pentru infracțiuni precum trafic de droguri, loviri și alte violențe sau port ilegal de obiecte periculoase.
De asemenea, se pare că influencerul ar fi fost condamnat și chiar ar fi stat după gratii o perioadă. Acesta ar fi fost eliberat condiționat în anul 2017.
Recent, Makaveli a intrat în echipa Dianei Șoșoacă, primind funcția de consilier parlamentar. La un moment dat, el a primit cuvântul și nu a ezitat să facă câteva declarații uluitoare.
”În primul rând, ascundeți-vă soțiile că a intrat Makaveli în Parlament. Doi la mână, fiți cuminți, mergeți pe vârfuri. Cine e corect, e corect. Cine nu, ce crezi, îi băgăm amendă”, a declarat influencerul de la pupitrul legislativului, folosind un ton ironic și arogant.
Incidentul s-a petrecut vineri, 20 decembrie. În aceeași zi, Makaveli și Diana Șoșoacă au întrerupt o transmisiune live realizată de o jurnalistă.
Mai mut, cei doi au urmărit-o prin Parlament, adresându-i întrebări intimidante precum: ”De ce nu mai luați, doamnă, interviuri?”. Comportamentul lor a dus la autosesizarea Parchetului General, care a deschis un dosar de cercetare penală pentru hărțuire.
Vezi și Horațiu Potra rămâne în libertate. ”Mercenarul lui Georgescu” a fost scos de sub control judiciar!