Detalii uluitoare ies la iveală despre divorțul lui Alin Oprea, de la formația Talisman. Se pare că artistul are de ceva timp o altă relație și s-ar fi despărțit deja de Larisa, femeia care i-a dăruit doi copii.
Alin și Larisa Oprea s-au despărțit după 22 de ani de căsnicie, cei doi soți aflându-se deja în plin proces de divort. De mai bine de trei ani, Larisa locuiește la Londra, alături de ceo doi copii, Melissa, în vârstă de 18 ani, și Adrian, în vârstă de 21 de ani, care studiază acolo muzica.
Și se pare că, în tot acest timp, Alin Oprea s-ar fi îndrăgostit de altă femeie, fosta soție a unui renumit afacerist din Cluj, notează Cancan.ro.
”De ceva timp, Alin are o altă parteneră. Distanța nu e bună în căsnicie și, probabil, soția lui şi-a asumat acest lucru. Ce bărbat din lumea asta poate să stea singur, să își facă de mâncare, curățenie și să își spele hainele, ca să nu mai zicem de alte lucruri firești?”, spun apropiații lui pentru sursa citată mai sus.
Soția lui Alin Oprea a aflat însă de presupusa iubită a artistului, după ce ea a publicat mai multe fotografii făcute chiar în căminul conjugal al artistului. În plus, femeia se lăuda și pe rețelele de socializare cu relația. Noua iubită a lui Alin Oprea ar fi și patroana unui studio de videochat.
”L-a transformat radical. Duce spre un cocalar-manelist. După ce a cunoscut-o, Alin și-a schimbat stilul vestimentar. A început să poarte pantaloni de piele cu pantofi de lac, maletă și lanț peste”, au mai declarat apropiații artistului.
De cealaltă parte, Alin Oprea neagă că s-ar fi despărțit de mama copiilor săi.
”Atunci când există sentimente, comunicare și interese comune, lucrurile sunt destul de ușor de menținut. Larisa stă în Londra și copiii sunt tot acolo la școală. Melisa e încă minoră și trebuie să stea cu ea acolo, iar eu îmi desfășor activitatea aici pentru că pregătesc o școală de muzică, care va demara în septembrie, dacă dă Dumnezeu să se termine cu pandemia, lucrez la piesele noi pe care vreau să le termin de foarte mult timp, dar nu am avut timpul necesar să mă aplec asupra lor fiind tot plecat în turnee”, a declarat Alin Oprea, citat de spynews.ro.
De menționat este că, în urmă cu câțiva ani, fostul lui coleg din trupa Talisman, Tavi Colen, mărturisea că Alin Oprea are probleme cu alcoolul.
”Au fost mai multe motive pentru care am părăsit trupa, unul dintre ele fiind acela că Alin bea până cade sub masă, pentru că aşa e el, beţiv. Există martori în acest sens„, a spus acesta, pentru Click!