Cântărețul Jador, pe numele său real Remus Ionuț Dumitrache, a devenit celebru de când a participat la show-ul de la Kanal D, Puterea Dragostei. Între timp, și-a făcut un nume în lumea muzicală, astfel devenind prieten cu copiii de suflet ai lui Alex Velea, Mario Fresh și Lino Golden.
Jador și-a făcut un nume în lumea manelelor reușind să surclaseze nume ca Dani Mocanu și Florin Salam, pe Youtube. Astfel, fostul concurent de la Puterea Dragostei a reușit să înceapă să trăiască din muzică, foarte bine de altfel. Jador ar câștiga în jur de 50000 de euro din cântat.
Cel mai nou hit lansat de Jador împreună cu Lino Golden se numește „Dau moda”. Videoclipul postat pe Youtube a strâns nu mai puțin de 21 de milioane de vizualizări, clasându-se pe locul 1. Jador a intrat în casa „Puterea dragostei” de la Kanal D, unde s-a prezentat drept lăutar. Jador are 24 de ani și s-a născut în Bacău. Jador a absolvit în 2017 Facultatea de Relații Internaționale.
Lăutarul de 24 de ani a pornit de jos. A trecut prin multe greutăți și a luptat să ajungă unde a ajuns prin foarte multă muncă și învățare. Jador se număra în liceu printre elevii cu cele mai bune note și era beneficiar de ajutor social pentru a putea merge la școală. A terminat facultatea și a devenit masterand în Studii Economice, însă principala lui sursă de venit este muzica.
Astfel, pentru o cântare, Jador cere 4.000 de euro, însă banii sunt împărțiți cu formația sa. Într-o lună, Remus Ionuț Dumitrache ar ajunge să câștige în jur de 50.000 de euro de la evenimentele la care participă.
Înainte de epidemia de coronavirus, Jador avea chiar și 12 spectacole pe lună. Cum totul a fost oprit din cauza epidemiei de COVID-19, Jador a fost nevoit în această perioadă să trăiască din banii de publicitate, precum și din aparițiile sale la televizor.
Duminică dimineață, Jador și Mario Fresh, iubitul fiicei Andreei Esca, au fost protagoniștii unui episod neplăcut. După ce Jador ar fi refuzat să facă poze cu câteva fete într-un club din Constanța, au mâncat bătaie de la niște necunoscuți. Bătăușii s-au oprit după ce fiica Andreei Esca a început să țipe ca din gură de șarpe când a văzut ce se întâmplă.
„Eu și Mario suntem bine amândoi. S-a întâmplat din senin, oameni nebuni. Ajungi la mare să te distrezi și dai de așa ceva. E trist că oamenii sunt atât de răi în ziua de azi. Noi nu am deranjat pe nimeni. Suntem oameni ca toți ceilalți, avem viața noastră și ne distrăm si noi cum fac tinerii de vârsta noastră. Suntem bine, mulțumim lui Dumnezeu”, a declarat Jador după incident, potrivit cancan.ro.