08 oct. 2021 | 15:16

Cine este Ioana Ștefan, noua consilieră la Ministerul Dezvoltării. A cui nepoată este, de fapt

Politică
Cine este Ioana Ștefan, noua consilieră la Ministerul Dezvoltării. A cui nepoată este, de fapt
Ioana Ștefan, din Santorini direct în Ministerul Dezvoltării

Nu de puține ori s-a scris despre cutare ministru care și-a angajat aproape întreaga familie în funcții importante. În cazul de față nu este chiar așa, e vorba doar de o nepoată ajunsă la Ministerul Dezvoltării. Pasionată de stațiuni luxoase tânăra nepoată și-a definitivat cursurile universitare, în online, dar din Maldive, Santorini sau chiar Barcelona. Cine mai este ca tânăra Ioana Ștefan?

Ioana Ștefan, din Santorini direct în Ministerul Dezvoltării

Membră a „Tineretului Liberal Focșani”, tânăra Ioana Ștefan, din 5 octombrie anul curent este Consilier Secretar de stat at Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, la cabinetul secretarului de stat Nicu Tănase.

Nu se știu foarte multe despre tânăra Ioana Ștefan, decât că este născută în Milcov, județul Vrancea și este absolventă a unui master la secția Relații Internaționale și Integrare Europeană din cadrul Facultății de Științe Politice – SNSPA.

Ceea ce știm este că tânăra și-a definitivat cursurile de master de pe plajele exotice din Santorini, Maldive și Barcelona, ca urmare a restricțiilor covid și de trecere la predarea online. Alte lucruri certe sunt că este nepoate unui membru important PNL, care nu prea este în grațiile actualului lider Florin Cîțu.

Tatăl tinerei Ioana Ștefan este văr primar cu Ion Ștefan, membru PNL și fost ministru tot la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Părinții tinerei au ocupat funcții importante în Focșani, tatăl angajat la Centrul de Rachete Grindină, iar mama, Dorina Ștefan, ca director al APIA. De altfel, surse spun că Dorina Ștefan primise de la același Ion Ștefan acest post.

Ion Ștefan, un apropiat al lui Orban, demis de la Ministerul Dezvoltării

După preluarea guvernării, Ludovic Orban îl aducea pe Ion Ștefan, în 2019, ca ministru la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. După moțiunile de cenzură depuse și, ulterior, demiterea lui Orban și venirea lui Cîțu, Ion Ștefan a fost printre victimele remanierii guvernamentale făcute de Florin Cîțu.

Deși Ion Ștefan avea un suport important din partea PNL Vrancea, și a lui Ludovic Orban, în cele din urmă a fost demis de către noul premier învestit în funcție. PNL Vrancea trimitea un memorandum prin care-și arăta susținerea pentru Ion Ștefan și cerea noului premier menținerea acestuia în funcția de ministru.

„Realizările ministrului Ion Ștefan, în perioada noiembrie 2019 – decembrie 2020, reprezintă cel mai bun argument în favoarea păstrării acestuia în Guvernul României. Disponibilitatea de a munci zi de zi în cel mai alert ritm, profesionalismul de care a dat dovadă și integritatea cu care s-a prezentat în fruntea ministerului sunt argumente suplimentare pentru care cei aproape 100 de colegi liberali prezenți la ședința de astăzi au anunțat susținerea necondiționată a ministrului Ion Ștefan”, scria PNL Vrancea în comunicatul de presă.

Parteneri
Se schimbă regulile de călătorie în Marea Britanie. Cum vei intra de anul acesta în Anglia
Redactia.ro
Cum a murit, de fapt, Traian, cuceritorul Daciei. Cenușa lui a fost împrăștiată într-un loc important pentru români
Click.ro
O femeie, fost ofițer de penitenciar, a fost condamnată la 15 luni de închisoare, după ce a fost filmată făcând sex cu un deținut
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cum și-a amenajat Maurice Munteanu apartamentul de 117.000 de euro din București. Imaginile s-au viralizat pe internet! Wow, ce decor!
Unica.ro
Ce nu ai voie să faci cu mașina pe pod. Amenzile sunt foarte mari
EVZ.ro
Bănel Nicoliță, surprins de ziua lui de naștere! Cine l-a așteptat acasă, la miezul nopții
Spynews
Valabilitate nouă la permisul de conducere. Cine schimbă permisul auto din 2 în 2 ani în România
Capital.ro
Cum arată și cât te costă să dormi în casa lui Tudor Chirilă, la Porumbacu de Sus. Imaginile sunt idilice: iubita lui a pus murături pentru turiști, el face tabere de creație, iar copiii se bucură de natură
Avantaje
PENSIILE din ianuarie ÎNTÂRZIE și MAI MULT! ANUNȚUL Poștei Române
Mediaflux
Marian Drăgulescu se căsătorește! Fostul sportiv a anunțat data la care va avea loc marele eveniment 
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Motivul pentru care Cuza de la Noaptea Târziu a refuzat să își viziteze părinții timp de 2 ani. Ce s-a întâmplat
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro