Cine este „îngerul păzitor” al lui Cătălin Botezatu: „Îl sun imediat când văd că face ceva ce știe că nu are voie”

de: Stan Nicu
19 04. 2022

Cătălin Botezatu are un „înger păzitor” care îl sună imediat atunci când vede că designerul face ceva ce nu are voie. Celebrul designer l-a cunoscut în urmă cu câțiva ani, atunci când avea nevoie să își rezolve problemele medicale. Între timp, cei doi au trecut peste relația pacient-consilier medical și au devenit extrem de buni prieteni.

Cătălin Botezatu are un „înger păzitor” care îi poartă de grijă

Cătălin Botezatu are o persoană care îl aduce pe drumul cel bun atunci când o ia pe căi greșite. Eva Pavel, consilier medical, și designerul s-au cunoscut cu mai mulți ani în urmă, pe vremea când acesta era bolnav.

Între timp au devenit buni prieteni, astfel că și acum când nu mai are probleme de sănătate designerul o ține lângă el. Eva Pavel este considerată „îngerul păzitor” al lui Cătălin Botezatu, ea fiind cea care îl ceartă atunci când vede că nu mai ține cont de sfaturile medicilor.

  • EGO.ro: Cum v-ați cunoscut și cum l-ai convins să meargă în Turcia pentru intervențiile de la inimă?

Eva Pavel: Cătălin îmi spune adesea că sunt îngerul lui. Viața ne-a adus față-n față. Ne-am întâlnit într-un spital din Turcia unde el a ajuns cu dureri puternice de cap. Fiind responsabilă de pacienții români, am fost cea care i-a fost alături la investigații și împreună am găsit cauza durerilor de cap: vasele inimii erau practic înfundate. Și de aici au început intervențiile complicate ale lui Cătălin, dar și o prietenie minunată între noi doi.

  • EGO.ro: când îl vezi prin poze cu vreun trabuc sau cu un pahar de băutură îl suni ca să îl cerți sau încerci să-l menajezi?

Eva Pavel: Îl sun imediat când văd că face ceva ce știe că nu are voie. Și el știe exact de ce îl sun în acel moment. Când sunt astfel de situații îi amintesc cât de mult a suferit în spital, el își amintește prin ce momente grele am trecut împreună, câtă emoție, stres și durere. Este un om extrem de curajos. În momentele grele, înainte să intre în operații, Cătălin a fost extrem de puternic – zâmbea liniștit, sigur pe el, îmi explica ce decizii vrea să iau în locul lui, în caz de complicații. Practic, doar îmi spunea că are încredere în mine că iau decizia corectă dacă se întâmplă ceva grav cu el. Eu am încredere în echipa medicală și în Dumnezeu, de fiecare dată.

Continuarea interviului AICI.