Yosif Eudor Mohaci este cunoscut în România pentru relația sa cu Anda Adam, cântăreață și personalitate de televiziune. În afara acestei povești de dragoste, bărbatul a reușit să-și mențină o viață relativ discretă, evitând să intre prea mult în lumina reflectoarelor. Iată câteva detalii despre cine este el, de fapt.
Soțul Andei Adam este din Arad și a locuit mulți ani în Franța și Elveția. Yosif Mohaci a mai fost căsătorit în trecut și are o fetiță dintr-o relație anterioară. Afaceristul a făcut în 2018 o nuntă de lux în Cipru.
O perioadă, Anda Adam și Yosif Mohaci și-au ținut relația departe de ochii curioșilor, dar după ce a fost cerută în căsătorie, vedeta și iubitul ei au început să se afișeze împreună.
În urmă cu doi ani, cei doi s-au căsătorit civil, iar astăzi se vor cununa religios la Mănăstirea Cașin din București. Petrecerea de nuntă se va ține într-un club de fițe din Capitală. Doar pentru aranjamentele florale, Anda Adam și Yosif Mohaci au plătit 30.000 de euro. La nuntă vor avea 300 de invitați, printre care și mulți francezi, având în vedere că mirele a locuit mult timp în străinătate.
„Am acordat o atenție deosebită și meniului pentru petrecere. Vom avea aperitive pe stil franțuzesc, Amuse-bouche, pește Halibut, Wellington beef și multe alte delicatese. Și candy barul este tot o combinație între prăjituri românești și franțuzești”, a spus Anda Adam.
La nuntă vor cânta artiști mari precum Florin Salam, Tzancă Uraganu și Oana Radu:
„Vom avea între 250-300 de invitați. Mireasa nu cântă la nuntă, pentru că aduce ghinion, însă avem deja un program artistic foarte frumos și bine stabilit.
Vor cânta Tzanca Uraganu, Mr. Juve, Oana Radu, Cocoș de la Călărași, Florin Salam și am pregătit și vreo 30 de numere de show cu acrobații. Va fi spectaculos!
Nuntă noastră va fi total atipică, o să fie într-un club. Am ales această locație tocmai pentru că ne dorim o super petrecere, gen Lio Ibiza. Niciun ballroom sau restaurant nu se preta la o astfel de petrecere pe care ne-am dorit-o pentru nunta noastră.
Avem foarte multe elemente de acrobații, costume cu oglinzi, fete suspendate în globuri, acrobați pe papainoage cu costume luminoase, mergem pe un cu totul alt concept. Avem un moment de tobe, tarabane, cu Giovanni, spre dimineață vine Florin Salam și am mai pregătit și multe alte surprize”, a declarat mireasa.
Într-o emisiune TV, blondina a dezvăluit cum l-a cunoscut pe actualul ei soț:
”Cu logodnicul meu m-am cunoscut la munte, am crezut că voia o poză, a venit să se bage în seamă, nu știa cine sunt. El era tot cu fetița, uite, fetița mea e aici, o duc la fetița ta?
Mi-a devenit întipărit în minte chipul lui, imediat ce a plecat de lângă mine am zis, wow, ai văzut ce ochi avea tipul ăsta? Întâmplarea a făcut ca el să fie la recepție a doua zi când eu am coborât, l-a recunoscut fetița mea. (…)
Mi-a lăsat numărul la recepție, el e francez și e romantic. Nu l-am sunat niciodată, au trecut patru luni și el m-a căutat pe Instagram. Până la urmă am văzut mesajul, din atâtea. Era și ziua lui de naștere”.