Cine este, de fapt, iubitul Cristinei Cioran. Cu ce se ocupă Alexandru Dobrescu

de: Alexandra Chivu
07 04. 2021

Cristina Cioran este în culmea fericirii. Viața ei se va schimba complet din luna septembrie, când își va ține în brațe bebelușul. Cel mic este rodul iubirii ei cu Alexandru Dobrescu, partener alături de care a reușit în doar șapte luni să își construiască noi repere și momente.

Detalii despre iubitul Cristinei Cioran. Cu ce se ocupă bărbatul

Cristina Cioran a dat vestea cea mare la finalul lunii martie. Vedeta a rămas însărcinată la vârsta de 43 de ani, când nu mai spera să aibă un copil și după ce mai pierduse o sarcină. Acum, se bucură de fiecare moment și vorbește cu relaxare despre cele mai frumoase clipe din viață ce vor urma. Cel responsabil de minune este Alexandru Dobrescu, pe care l-a întâlnit la scurt timp după despărțirea de fostul logodnic, Traian Văduva, cu care a fost 10 ani.

Alexandru și Cristina locuiesc deja împreună, iar relația lor este una matură și bazată pe multă iubire. Bărbatul are o afacere cu haine în București. Acum că vedeta este însărcinată, cuplul se gândește să facă și nunta la Starea Civilă. „Din start a fost și planul ăsta cu nunta! Înainte să aflu că sunt însărcinată”, spunea ea la ”Vorbește lumea”, de la Pro TV.

Și-a anunțat partenerul că va fi tată prin SMS

Iubitul prezentatoarei TV a primit vestea că va fi tătic printr-un SMS, când se afla la muncă: „El s-a bucurat foarte tare. Eram la birou când am aflat rezultatul testului, i-am dat și lui sms și s-a bucurat foarte tare. Este o sarcină dorită. Nu știu dacă ne-am pregătit. E o relație foarte frumoasă și neașteptată. Ne-am dorit să facem copii. Lunile astea trei mi-a fost puțin rău! Am sunat-o pe mama, care stă la Constanța, și nu-i venea să creadă. Mereu mă întreba: <când îmi faci un nepoțel>”, a mai spus Cristina Cioran la Pro TV.

I-a fost frică să nu piardă sarcina

Din cauza unei întâlmplări nefericite în trecut, Cristina a stat ca pe ghimpi în primele trei luni de sarcină, de teama că nu cumva să piardă copilul: „Sunt foarte emoționată! Trei luni de zile nu am putut să mă bucur, mi-a fost frică să nu pierd sarcina.

Am rămas foarte repede însărcinată, deși am 43 de ani. Nu-mi vine să cred, sunt foarte fericită. Nu am vrut să spun până acum, pentru că mi-a fost frică, am zis să trec cu bine de primele luni. Mă simt extraordinar. După ce am aflat însă, săptămâna trecută, rezultatul analizelor, abia atunci am început să mă bucur cu adevărat”.