15 sept. 2023 | 14:02

Cine este Candice Gohier, fizioterapeuta de la Academia Mouratoglou. Ea i-a recomandat Simonei Halep suplimentul contaminat

News
Cine este Candice Gohier, fizioterapeuta de la Academia Mouratoglou. Ea i-a recomandat Simonei Halep suplimentul contaminat
Motivarea deciziei ITIA

Scandalul dopajului în cazul Simonei Halep continuă. Cine este Candice Gohier, fizioterapeut care i-a dat tenismenii suplimentul contaminat? Tribunalul a publicat motivația în cazul suspendării sportivei. Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis a publicat motivarea deciziei de a o suspendat pe Halep timp de 4 ani, după ce a încălcat regulamentul anti-doping. 

Motivarea deciziei ITIA – S-a aflat cine i-a dat suplimentul Simonei Halep

ITIA a confirmat că un fizioterapeut care lucrează la Academia Mouratoglou a fost cel care i-a recomandat suplimentul Simonei Halep, ceea ce a dus la incidentul de dopaj.

Într-un document de 126 de pagini, ITIA prezintă acuzațiile și apărarea prezentată de Halep în timpul unei audieri care a avut loc la Londra pe 28 și 29 iunie. Halep susține că prezența roxadustatului, o substanță interzisă în organismul său, a fost rezultatul contaminării unui supliment de colagen pe care a început să îl ia în august 2022.

Potrivit lui Halep, nici ea și nici echipa sa nu au avut motive rezonabile să suspecteze această contaminare.

Citește și: Le Figaro a descoperit unde a greșit Simona Halep, în scandalul în care este acuzată de dopaj. „A încercat să influențeze autoritățile”

În cadrul documentului, ITIA a prezentat acuzațiile și apărarea. 

„Halep susține că prezența roxadustatului (n.r. – substanța interzisă) în organismul ei a fost cauzată de o contaminare cu un supliment de colagen pe care l-a folosit în finalul lunii august 2022, despre care spune că nu ar fi putut fi suspectat în mod rezonabil de ea sau oricine din echipa ei”, se arată în motivarea ITIA.

ITIA a dezvăluit și numele persoanei care i-a recomandat Simonei suplimentul de colagen, pe care sportiva a dat vina că ar fi fost contaminat. 

Este vorba despre Candice Gohier, fizioterapeut care a început să lucreze cu Simona în aprilie 2022.

„Pe 17 august, Simona Halep s-a retras de la turneul din Cincinnati cu o accidentare la coapsa dreaptă, dar avea în continuare speranțe mari pentru US Open. În acel moment, fizioterapeuta ei, Candice Gohier, i-a recomandat să adauge un supliment de colagen în nutriția ei, având în vedere că nu lua unul”, se arată în motivarea ITIA.

Cine este Candice Gohier, fizioterapeuta de la Academia Mouratoglou

Fizioterapeutul Candice Gohier, care s-a alăturat echipei lui Halep în aprilie 2022, a fost persoana care i-a recomandat suplimentul de colagen. 

Vezi și: Cele mai cunoscute cazuri de dopaj din tenis. Halep, Agassi, Sharapova, printre jucătorii care au primit pedepse dure de suspendare

Gohier lucrează la Academia lui Mouratoglou din luna mai a anului 2020, iar timp de 2 ani și patru luni a fost angajata Federației Franceze de Baschet. 

Candice este specializată la L’Institut de Formation en Masso-Kinésithérapie de Berck-sur-Mer (Franța) și este fostă jucătoare de tenis de masă. 

În august 2022, în timp ce Halep se refăcea după o accidentare la piciorul drept și încă mai avea speranțe pentru US Open, Gohier i-a sugerat să adauge suplimentul de colagen la dieta sa, deoarece nu lua niciun supliment la acel moment.

Această recomandare s-a bazat pe o sugestie a lui Frederic Lefebvre, directorul departamentului de pregătire fizică de la Academia Mouratoglou. 

Halep s-a consultat cu antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, care a asigurat-o că produsele pot fi folosite în siguranță, deoarece nu conțin substanțe interzise pe etichetă și nu par a fi riscante.

Halep s-a asigurat, de asemenea, că suplimentele au fost analizate și recomandate de specialiști în domeniu. Gohier a comandat suplimentele pe 16 august 2022, iar distribuitorul le-a trimis direct la New York, unde Halep a început să le folosească la jumătatea lunii august.

Halep lua trei suplimente, la recomandarea staff-ului

Documentul menționează trei suplimente în cauză: o băutură cu electroliți (magneziu, calciu, sodiu), un supliment de recuperare și Keto MCT (un supliment de acizi grași cu lanț mediu) și pulbere de colagen marin. Deși suplimentele sunt menționate, compania care le comercializează a fost cenzurată în raport.

Te-ar putea interesa și: Antrenorul concediat de Simona Halep printr-un SMS, replică dură în scandalul de dopaj. „Trebuie să se fi găsit ceva în sângele ei”

Cu toate acestea, s-a descoperit că firma de la care Halep a cumpărat suplimentele este Quantum Nutrition, cu sediul în Ontario, Canada. 

Pudra de colagen ketogenic pe care Halep a consumat-o este vândută sub numele de „Schinoussa”, după numele unei insule grecești.

„Domnul Lefebvre a recomandat cele 3 suplimente menționate, inclusiv Keto MCT, și i-a oferit doamnei Gohier datele de contact.

Doamna Gohier a comandat produsele, care au ajuns la New York pe 23 august 2022. Ea și domnul Mouratoglou le-au verificat și au căzut de acord că nu conțin nicio substanță interzisă și că sunt sigure pentru ca doamna Halep să le folosească. Doamna Halep a folosit apoi Keto MCT timp de 6 zile, între 23 și 28 august 2022”, se arată în motivarea ITIA.

Parteneri
Ce au putut să scrie kosovarii după ce UEFA a dat decizia în cazul meciului România - Kosovo
Redactia.ro
Preparatul biblic care e la mare căutare în zilele noastre. Această mâncare simplă, dar plină de savoare, a devenit o vedetă culinară
Click.ro
Ce spun ucrainenii despre încheierea războiului. Sondajul care contrazice ce se știa până acum
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Cum să-ți iei permisul de conducere din prima. Ce este operațiunea SOC
EVZ.ro
Cum se prepari kebab de pui cu sos după rețeta lui Chef Janni Alexandridis. Prânzul va fi delicios pentru toată familia
Spynews
Obligație pentru șoferii români. Se depune document la Poliție în maxim 24 de ore. Îți taie banii, dacă nu declari
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Ce va face Trump ca să OPREASCĂ RĂZBOIUL. Planul SECRET care implică și România
Mediaflux
Încă un membru al trupei legendare Bee Gees a murit în mai puțin de o săptămână. Fanii din toată lumea sunt în doliu
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum va fi vremea în perioada 21 noiembrie - 16 decembrie 2024. Se anunță temperaturi scăzute
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro