Cine este Bogdan Micu, cel mai tânăr investitor de la Imperiul Leilor, sezonul 2

de: Ștefan R. Apostol
07 01. 2021

În curând PRO TV va difuza un nou sezon din show-ul ”Imperiul Leilor”. Conform oficialilor, noul sezon vine cu schimbări în ceea ce privește configurația juraților. Din echipa veche rămândoar doi jurați, în schimb vin alții noi. Printre cei noi se numără și tânărul antreprenor, Bogdan Micu.

Bogdan Micu, noul ”Leu” de la PRO TV

În 2021 fanii show-ului vor avea parte de surprize, atât în cofingurația juraților, cât și în prezența noilor concurenți. Dar să ne rezumăm deocamdată la jurații din ”Imperiul Leilor”. Deja se știu primii patru jurați, iar din echipa veche au rămas doi, Dragoș Petrescu și Mohammad Murad. În acest sezon au venit noi fețe, în echipa juraților.

Este vorba de Cristina Bâtlan, fondatoarea brandului de încălțăminte Musette, Dan Șucu, creatorul și proprietarul brandului românesc de mobilă și home/deco, Mobexpert, și Bogdan Micu.

Bogdan Micu, aflăm că este un tânăr antreprenor cu afaceri în aproape toată lumea, în zona de energie verde. Informațiile existente spun că Bogdan Micu, prin afacerile sale, a încasat 1.5 miliarde de dolari din proiectele dezvoltate pe plan mondial. Bogdan Micu a ocupat funcția de consilier pe IT al Ministrului Mediului în Guvernul Cioloș. Recent ar fi demisionat din postura de consultant IT al celor de la Unifarm.

De la activist de mediu, la afaceri de milioane de euro

Deși tânăr, Bogdan Micu s-a făcut remarcat prin activismul ecologic. Noul jurat PRO TV este creatorul aplicației ”Inspectorul Pădurii”, prin care orice român poate verifica dacă un transport de lemne este legal sau nu și cu ajutorul căreia statul român poate opri exploatarea ilegală a pădurilor. În același timp numele lui Bogdan Micu este legat de cel al fostului premier Cioloș, fiind parte din guvernul interimar condus de acesta. Conform paginademedia.ro, aflăm că Bogdan Micu este implicat în mai multe companii din toată lumea:

  • Președinte Code4Nature (Washington)
  • Membru board Pro Park. (Brașov)
  • GSE Group LLC Energy (SUA) – energie solară
  • CEO Alpin Sun GmbH
  • Chairman of the Board – Fundația Micu Bogdan (Brașov)
  • Consilier Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (2016-2017)

 

Tânărul antreprenor devenit jurat la ”Imperiul Leilor”

”Principala mea motivație pentru care am venit în Imperiul Leilor este dorința de a promova antreprenoriatul în România și acesta cred că este un mediu foarte bun pentru a face asta.

Contrar aparențelor, antreprenoriatul nu este foarte popular printre tineri. Vreau să transmit prin apariția mea aici că poți să ai succes și când ești tânăr. Atunci când ești tânăr ai curaj să-ți asumi mai multe riscuri, ceea ce este esențial pentru antreprenoriat, pentru că nu ai nimic de pierdut. Încerci lumea cu degetul!

Caut o afacere cu un fondator determinat să reușească și care are calitățile necesare unui antreprenor, care are o idee închegată și care a făcut niște pași să demonstreze ceea ce spune. Asta e foarte important! Nu te poți baza doar pe vorbe, trebuie să existe ceva prin care tu demonstrezi ceea ce susții în fața noastră.”, declară Bogdan.