Cine este Bebino, șeful Clanului Sportivilor. Proaspăt ”avansat”, a ajuns victima Clanului Țiganilor

Autor: Andrei Simion - 11:01, 11 ian. 2020

Liderul Clanului Sportivilor a fost implicat joi noapte într-o răfuială, incident în urma căruia a ajuns la spital. Se pare că neînțelegerile dintre cei implicați sunt mai vechi.

Cine este Șeful Clanului Sportivilor, cel ajuns la spital după o răfuilă cruntă

Șeful Clanului Sportivilor, Marius Alin Alecu, a ajuns la spital după ce a fost implicat într-o bătaie, zilele trecute. Mai multe surse din presă spun că cel supranumit Bebino a fost de-a dreptul măcelărit de rivalii săi. El s-a ales acum cu degete amputate, torace tăiat și tendoane secționate.
Bărbatul a fost avansat în vara anului trecut în poziția de lider al Clanului Sportivilor, după o răfuială în public cu Bibiloi, predecesorul său. Marius Alin Alecu, poreclit Bebino, a căzut victimă în fața Clanului Țiganilor, fiind atacat și aproape măcelărit în plină stradă, transmite Libertatea.ro. Mai mult, evenimentul sângeros a avut loc exact cu două zile înainte ca Bebino să împlinească vârsta de 27 de ani.

Tot scandalul a pornit de la faptul că Marius Alecu i-ar fi cerut o sumă de bani lui Cezar Petcu, care a fost de acord să-i achite o parte din bani şi l-a chemat să-i facă plata, dar întâlnirea a avut un final sângeros.

Bebino, interlopul care a ajuns la Spital în urma unei răfuilei
Bebino, interlopul care a ajuns la Spital în urma unei răfuilei

Bebino a fost transportat atunci de urgență la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală. Acolo, bărbatului i s-a oferit pază, pentru a se evita eventuala escaladare a luptelor chiar în interiorul instituției medicale.

„Joi, la ora 22:00, Poliția Capitalei a fost sesizată prin apel la 112 cu privire la faptul că la două spitale din București s-au prezentat doi bărbați răniți, cel mai probabil ca urmare a unei altercații.

Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, care a delegat Serviciul Omoruri să efectueze cercetări”, transmite Poliția Capitalei, potrivit Digi24.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI