Cine este Adrian Stroe, supranumit Taximetristul Morții. Câți ani a stat în pușcărie, deși primise pedeapsă pe viață

de: Ana Chivu
09 08. 2019

Adrian Stroe a rămas în istoria criminalilor din România. Acesta a fost primul ucigaș în serie după finalul regimului comunist. Presa vremii din timpul în care a fost găsit vinovat pentru faptele comise l-au numit Taximetristul Vremii. Care au fost crimele săvârșite și cum ademenea victimele?

Crimele lui Adrian Stroe, Taximetristul Morții

Lucian Guran, fost șef al Serviciului Omoruri din cadrul Poliției Capitalei. a făcut o serie de declarații, pentru Mediafax, despre unul din cele mai șocante cazuri ale anilor 1990 și nu numai, căci faptele lui Stroe vor rămâne mereu în topul celor mai groaznice evenimente din țară. Taximetristul Morții, așa cum l-a denumit presa de atunci, a fost primul ucigaș în serie de după Revoluție. Crimele sale seamănă foate mult cu cele comise de Gheorghe Dincă, criminalul de la Caracal.

“Un alt caz şocant, tot de la începutul anilor ’90, este cel al tânărului ucigaş Adrian Stroe, un inginer transformat pe parcurs în taximetrist şi care a ucis cu bestialitate trei tinere, iar pe una dintre ele a incendiat-o. La fel ca Pascu Nicolae, sau ca Dincă de la Caracal, criminalul a sustras de la victime bijuteriile. Stroe, faţă de Pascu, avea un al mod de operare. Se pare că acesta reuşea să se împrietenească cu victimele sale. Şi acesta a fost un caz complex, însă poliţiştii şi anchetatorii l-au dus la capăt”
Lucian Guran 

Adrian Stroe, Taximetristul Morții

Șablonul crimelor

Adrian Stroe a omorât cu sânge rece trei femei pe care le lua cu mașina și le ucidea dacă refuzau avansurile sale. Printre acestea s-a aflat și o rusoaică. Totul se petrecea în 1992, pe când era taximetrist. El sugruma victimele și le abandona cadavrele. Curios este că, după ce a fost condamnat la închisoare, la ceva timp petrecut în Penitenciarul Rahova, a găsit calea spre Dumnezeu, spune acesta. Ajunsese ca în spatele gratiilor să fie coordonatorul unei reviste de îndrumare creștină și publica materiale religioase. „M-a judecat opinia publică imediat după ce a fost prezentat cazul în presă. Procesul a fost doar o formalitate, oricum n-au avut nici martori, nici dovezi“, a spus Stroe în 2010, pentru adevărul.ro.

Polițiștii și procurorii din Capitală au fost șocați când pe data de 16 martie a lui 1992 au scos cadavrul unei femei goale din lacul Pantelimon. Stroe avea obiceiul de a le lăsa îmbrăcate sumar sau goale. Legiștii au stabilit că trupul acesteia se afla în apă încă din iarnă, fiind în stare de putrefacție. După două săptămâni, o altă femeie a fost scoasă din același lac, care avea doar o bluză pe ea. După ce s-a decis că Stroe este vinovat, declarația pe care a susținut-o în fața oamenilor legii a fost de-a dreptul șocantă. Taximetristul Morții a susținut atunci că lua în taxi femei tinere și frumoase, iar după ce era refuzat în momentul în care le propunea să întrețină raporturi sexuale intra într-un fel de transă. Le sugruma fără milă și nu se mai putea gândi la nimic din realitate.