Cine era omul de încredere al lui Nicolae Ceaușescu. ”Îmi lasa tot pe mână și spunea că pleacă liniștit!”

de: Alexandra Chivu
14 08. 2019

Nicolae Ceaușescu a fost urât de mai bine de jumătate din populația României, dar, din obligație ori ba, a avut și oameni care l-au respectat. Cine era omul de încredere al lui Nicolae Ceaușescu?

Cine era omul de încredere al lui Nicolae Ceaușescu

Este clar că în casa celor doi soți totul era delimitat la milimetru în două categorii: stăpâni și slugi, însă, au existat și oameni care au avut grijă de treburile din gospodăria soților nu neapărat de plăcere, dar fără să se plângă acum, când puteau să o facă. Spre exemplu, Suzana Andreiaș, unul dintre cei mai apropiați observatori ai vieții de la curtea cuplului Elena – Nicu.

În casa celor doi soți totul era delimitat la milimetru în două categorii: stăpâni și slugi

Timp de 30 de ani, fiind administrator al palatelor lui Ceaușescu, a văzut și auzit multe.  După ce ”focul s-a stins”, iar cuplul dictatorial a murit, a dezvăluit tabieturile și mofturile lor, toaletele favorite, felurile de mâncare adorate și intrigile de la Snagov și Primăverii. De asemenea, pentru ca poveștile să rămână în timp, Suzana a hotărât să scrie o carte în care să le includă, intitulată ”La curtea lui Ceaușescu”.

Tipicurile cuplului dictatorial

Tabieturile cuplului erau în concordanță cu strictețea pe care o afișau poporului. Oameni foarte ordonați și tipicari, nu exista zi pentru ei în care să își arunce hainele pe scaun după ce se schimbau. ”Tovarășul” avea un suport de haine al lui și numai acolo își așeza obiectele vestimentare asfel: pantofii pe suport, ciorapii îi împăturea pe pantofi și hainele pe umeraș.

Tabieturile cuplului erau în concordanță cu strictețea pe care o afișau poporului

”Nu ar fi intrat niciodată încălțați în casă. Nici el, nici ea. Își puneau papuci. Când am intrat prima dată în casa lor, Ceaușeasca mi-a arătat cum să fac curat. Când șterg parchetul, să-l șterg și sub pat. Atunci i-am zis: bine, tovarășa Ceaușescu, dar dacă n-o să încap?”, spunea omul de încredere al Ceaușeștilor.

După ce ”tovarășul” a devenit președinte, pretențiile au crescut

”Ea s-a așezat pe burtă și mi-a arătat: Uite-așa, te bagi sub pat și ștergi. Am învățat și lucruri bune de la ea. Dar era și rea. Câteodată era foarte rea. Mă făcea cretină, zicea că fac pe proasta sau chiar sunt proastă. După ce a devenit președinte, au devenit mult mai pretențioși”, este notat în cartea Suzanei.

Omul de bază al dictatorilor a povestit și că până să devină Ceaușescu președinte, Lenuța se coafa singură cu ajutorul bigudiurilor și, de altfel, pretențiile amândurora au crescut considerabil după ce statutul li s-a schimbat.