În luna iunie 2020, peste 9.500 de români primeau pensii speciale. Anunțul a fost făcut de Casa Națională de Pensii. Dintre aceștia, aproape jumătate se acordă foștilor angajați dintr-un singur domeniu. Iată cine este persoana care încasează lunar o pensie de 78.634 de lei în România?
Casa Națională de Pensii a anunțat că, în luna iunie 2020, în România existau 9.527 de beneficiari de pensii speciale. Dintre ei, aproape jumătate sunt ale magistraţilor, vizaţi, la acea vreme, de proiectul de lege privind impozitarea pensiilor. Conform Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, magistrații ce au o vechime de cel puțin 25 de ani în funcție au dreptul să se pensioneze la cerere și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, o pensie de serviciu.
Valoarea ei va fi de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar (după caz) şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. În situația în care magistrații au peste 25 de ani vechime pe acea funcție, ei pot ieși la pensie și mai devreme de împlinirea vârstei de 60 de ani.
Judecătorii din ICCJ și din instanțe, procurorii DNA, procurorii DIICOT și polițiștii judiciari primesc un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25% și spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, care sunt aplicate la salariul de bază lunar sau la indemnizaţia lunară de încadrare.