Cine e personajul principal feminin din cartea lui Irinel Columbeanu. Ce surpriză, nici Monica Gabor și nici Anna Lesko EXCLUSIV
Irinel Columbeanu ne-a mărturisit că a terminat de scris primul volum al cărții sale, care va fi urmat la anul de încă altele două. La lansare, invitată specială va fi Romanița Iovan, prima sa iubită cunoscută, care este personajul feminin al cărții la care omul de afaceri a scris încă de la începutul anului.
Peste doar câteva săptămâni, Irinel Columbeanu își va face debutul ca scriior, iar cartea pe care o va lansa pe data de 15 decembrie a fost elaborios gândită și este una voluminoasă, fostul soț al Monicăi Gabor muncind la aceasta încă de la începutul anului.
”Un autor nu poate dezvălui nimic despre conținut până în momentul apariției cărții sale. La mine va fi în curând, cartea e aproape gata.
Primul volum se va lansa pe 15 decembrie. E voluminos. Am început să scriu pe 7 ianuarie, mi-a luat cam tot anul să-l termin”, a declarat Irinel Columbeanu pentru impact.ro.
Romanița Iovan, prima surpriză
Chiar dacă Iriel Columbeanu a evitat să dezvăluie ce va conține primul său volum, acesta ne-a spus însă cine va fi personajul feminin principal, invitat și la lansare.
”O să aveți niște surprize. La lansare probabil o să apară Romanița, ea e personajul feminin din primul volum”, a completat acesta.
Romanița Iovan a fost prima iubită celebră a fostului om de afaceri de la Izvorani.
Au fost împreună zece ani
Cei doi au fost împreună încă din 1986, pe când el avea 28 de ani, iar ea 21. Povestea lor de dragoste a durat zece ani, iar în prezent au o frumoasă relație de prietenie.
Creatoarea de modă îi este alături necondiționat și-l ajută de fiecare dată când are nevoie. „Am fost alături de el oricând și oricum. Și el la fel, indiferent prin ce am trecut fiecare.
Pot spune că, de multe ori, relația de prietenie este mult mai frumoasă decât o relație de iubire”, a declarat aceasta recent, în emisiuea moderată de Cătălin Măruță, de la ProTV.
Ce a spus creatoarea de modă despre Irinel
Tot Romanița mărturisea într-un alt interviu că pe ând era iubitul său, ambii erau la început de drum, iar Irinel nu avea nici casa nici mașinile pe care le-a avut ulterior relației lor.
”Nimeni nu are o poză cu noi (n.red cu ea și cu Irinel Columbeanu). Toţi vorbesc din auzite.
Nu ar fi fost nimic rău ca el să-mi fi asigurat protecţia financiară, dar Irinel Columbeanu, când era iubitul meu, nu avea nimic.
Nici casa, nici maşinile pe care le are acum, nici banii din conturi. Amândoi am pornit de la zero.
După Revoluţie, şi-a cumpărat tot o maşină inferioară, după Oltcit-ul de dinainte. Stătea cu chirie, la ICRAL.
Importurile de papucei (n.r. prima afacere a Romaniţei a fost cu espadrile aduse din China) le-am garantat cu imobilele alor mei, el nu s-a amestecat în business-ul meu.
Atunci când eu construiam, noi nu mai eram de mult împreună. Ca să nu mai zic că am fost înaintea lui în domeniul imobiliar. El a cumpărat în Piaţa Victoriei, dar eu am construit de la zero”, spunea Romaniţa.
Monica Gabor, în ultimul volum?
Irinel Columbeanu ne-a mai mărturisit că după lansarea din 15 decembrie va mai scrie încă alte două volume. Foarte posibil, următorul personaj feminin va fi Anna Lesko, cea de-a doua iubită celebră a acestuia, cu care a avut o relație de opt ani.
După doar câteva luni, în viața lui Irinel apărea Monica Gabor, care i-a devenit soție în 2006, la doar 18 ani.