Cine e bucureşteanul care a câștigat marele premiu la Loto 6/49. Muncitorul și-a ridicat cele 1,6 milioane de euro

Cine e bucureşteanul care a câștigat marele premiu la Loto 6/49. Muncitorul și-a ridicat cele 1,6 milioane de euro
Cine e bucureşteanul care a câștigat marele premiu la Loto 6/49. Muncitorul și-a ridicat cele 1,6 milioane de euro

Câștigătorul marelui premiu la Loto 6 din 49 din 16 august 2020 și-a ridicat banii. Cele 1,6 milioane de euro au ajuns în contul unui bucureștean.

Norocosul câștigător al marelui premiu de 1,6 milioane de euro la Loto 6/49 a intrat în posesia banilor

La tragerea Loto 6/49, care a avut loc pe 16 august 2020, s-a câștigat premiul de categoria I în valoare de 7.701.195.92 lei, echivalentul a 1,6 milioane de euro. Biletul norocos a fost jucat la agenția 72-052 din sectorul 2, București și a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49, prețul biletului fiind de 15,50 lei. Potrivit unui comunicat de presă al Loteriei Române, jucătorul are în jur de 40 de ani, este familist convins, tată a doi copii, și lucrează în construcții.

El spune că joacă la Loto de mai bine de 15 ani, în mod constant, iar numerele care i-au purtat noroc în ziua victoriei au fost alese cu ajutorul simulatorului de joc de pe site-ul Loteriei Române. Tot de pe site-ul agenției de jocuri de noroc a aflat, în seara de 16 august, că este cel care a luat marele premiu la Loto 6/49.

Acesta spune că cea mai mare bucurie adusă de câștig este că își va putea ajuta copiii pentru a avea un viitor mai bun. Bărbatul, care nu a dorit să își facă publică identitatea, declară că va continua să joace.

Și în 20 august s-a câștigat un premiu mare

De asemenea, și în data de 20 august s-a câștigat un premiu consistent. Biletul norocos a fost pentru Joker, la categoria a II-a, cu un premiu de 263.696,36 lei. Biletul norocos a fost jucat la agenția 26-044 din Reghin, Mureș, și a fost completat cu două variante simple la Joker și două variante la Noroc Plus, prețul biletului fiind de 12,5 lei.

Detalii despre tragerea Loto 6/49 din 23 august 2020

La Loto 6/49 s-a înregistrat la categoria I un report in valoare de aproximativ 1,2 milioane lei (peste 246.000 de euro), iar la Noroc un report cumulat in valoare de peste 905.000 lei (peste 187.000 de euro).

La Joker, la categoria I, a fost în joc un report in valoare de aproximativ 9,45 milioane lei (peste 1,95 milioane euro). La Noroc Plus, la categoria I, s-a înregistrat un report in valoare de aproximativ 96.000 de lei (aproximativ 20.000 de euro).

La Loto 5/40, la categoria I, s-a înregistrat un report in valoare de aproximativ 338.000 de lei (aproximativ 70.000 de euro), iar la categoria a II-a, la acelasi joc, reportul a fost de peste 92.000 de lei (peste 19.700 de euro). La Super Noroc, se inregistreaza un report cumulat in valoare de peste 20.600 de lei.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI