Singurul român care a fost condamnat la moarte a luptat din răsputeri să-și reabiliteze numele, însă instanţa a menţinut definitiv decizia de condamnare din timpul regimului comunist. Judecătorii au respins solicitarea sa de anulare a condamnării din motive de procedură, în anul 2013. Mai exact, magistraţii au constatat că Răuţă nu a adus probe noi faţă de cele avute în vedere când s-a decis condamnarea sa. Constantin Răuță a decedat pe 15 iunie 2020.
Constantin Răuţă a fost trimis în 1973 în misiune în Statele Unite, să pregătească vizita pe care Nicola Ceauşescu urma să o facă la invitaţia preşedintelui de atunci, Richard Nixon. Astfel, bărbatul a plecat cu o valiză plină de secrete de stat şi a dispărut în America.
Comuniștii i-au pecetluit soarta şi o instanţă de judecată l-a condamnat la moarte pe Constantin Răuță, pentru acuzaţia de trădare prin transmitere de secrete de stat. În schimb, în anul 2010, Tribunalul Militar i-a anulat mandatul de executare a pedepsei, însă Constantin Răuţă vrea dreptate până la capăt și vrea să-și reabilitaze numele.
Ultima încercare, nereușită de altfel, a fost cea de-a treiea în faţa justiţiei din România, în anul 2013, unde bărbatul a vrut să arate că a fost condamnat pe nedrept şi să fie reabilitat.
„Mie mi-e milă de oamenii care trebuie să traiască aici, sub această justiţie. Nici un stat nu s-a putut dezvolta dacă n-a avut o bază în justiţie”, spunea Constantin Răuţă.
Constantin Răuţă, fugit în America în anul 1973, a făcut carieră acolo şi 24 de ani a lucrat la centrul de cercetări al NASA. Constantin Răuță a contribuit de altfel și la proiectul scutului antirachetă de la Deveselu. Acesta a fost, însă, urmărit de securitate până la revoluţia din 1989.
Constantin Răuţă a mai povestit că SIE a încercat să îl racoleze, dar a refuzat. Acum, Constantin Răuță are o relaţie apropiată cu fostul general Ioan Mihai Pacepa, fugit şi el în America.
Generalului Ion Pacepa i-a fost anulată condamnarea la moarte în 1999 şi a fost reabilitat de curând de statul român, în timp ce Constantin Răuţă s-a zbătut mult timp să îşi spele numele, însă fără succes.
Judecătorii au respins solicitarea sa de anulare a condamnării din motive de procedură. Bărbatul a utilizat toate căile extraordinare de atac prevăzute de lege şi nu mai are nici altă cale de a anula respectiva hotărâre.
Constantin Răuță a decedat în acest an, pe 15 iunie. Constantin Răuță a murit în SUA, țara care l-a adoptat și care i-a apreciat pregătirea. Răuță ajunsese un om de știință respectat în Statele Unite.
Prima jumătate a perioadei comuniste a fost foarte dinamică din punct de vedere al pedepsei cu moartea. Astfel, pedeapsa cu moartea a devenit ca o formă de răzbunare deghizată de a-i pedepsi pe legionari, foștii adversari politici în comunism.
De asemenea, în 1949, prevederile legale referitoare la pedeapsa capitală au fost extinse și a cuprins numeroase infracțiuni economice și politice, cu intenția de a intimida o mare parte a românilor.
Exploatarea propagandistică era axată pe publicitatea prevederilor legale și nu pe cazuri particulare, cu excepția cazului jafului bancar, ce a fost prezentat unei audiențe limitate.
Regimul comunist a folosit pedeapsa cu moartea pentru eliminarea fasciștilor, sabotorilor, trădătorilor ori a membrilor grupurilor de rezistență etc. Sentințele trebuiau să ofere aparența de legalitate necesară îmbunătățirii imaginii regimului și, în plus, aveau un rol preventiv general.
Deși juriști de prim rang au dezbătut problema pedepsei cu moartea și au încercat să o abolească în 1956, prevederile legislative și aplicarea lor s-au înăsprit în anul 1958, când liderul stalinist Gheorghe Gheorghiu-Dej a inițiat un nou val de represiuni.
Asta datorită procesului de destalinizare ce a urmat morții lui Stalin în URSS, evenimentelor din Ungaria, 1956, retragerii trupelor sovietice din România din 1958 dar și ca urmare a unei presupuse creșteri a infracționalității economice.
După multele execuții înregistrate în 1958-1959, cifrele se normalizează până la adoptarea noului cod penal din 1969, demonstrând din nou influența factorului politic asupra aplicării prevederilor legislative.
Lipsa surselor nu permite o imagine completă a fenomenului cu condamnarea la moarte, în timp ce o comparație cu alte state comuniste est-europene adeverește inexactitatea datelor, care totuși confirmă pentru perioada 1944-1968 un număr de 268 de execuții capitale.