Vremea capricioasă continuă și în ultimele zile ale lunii mai. România va fi afectată de un ciclon ce aduce ploi torențiale, furtuni, vijelii și grindină. Specialiștii de la ANM au emis o nouă avertizare de tip cod galben. Care sunt zonele afectate. Hidrologii, alertă de inundație în mai multe zone ale țării.
România resimte din plin efectele ciclonului mediteraneean. Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis, luni dimineața, o nouă avertizare de vreme rea. Astfel, în prima zi a săptămânii se anunță ploi torenţiale, cu descărcări electrice, grindină şi intensificări ale vântului, până la orele serii.
Codul galben ANM de instabilitate atmosferică vizează 16 județe din Banat, Crişana, în vestul Transilvaniei, Oltenia, în sud-estul Munteniei şi în Dobrogea.
Potrivit ANM, alerta meteo intră în vigoare de luni, ora 12:00, și se va încheia la ora 23:00, în județele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Olt, Dolj şi parţial în Cluj, Alba, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea.
„În intervalul menţionat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină, intensificări ale vântului şi posibil vijelii în Banat, Crişana, în vestul Transilvaniei, Oltenia, în sud-estul Munteniei şi în Dobrogea. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, au transmis meteorologii.
Capitala nu scapă nici ea de ploi. În București, cerul va fi variabil, cu unele înnorări pe parcursul după-amiezii, iar seara vor fi posibilile ploi de scurtă durată cu descărcări electrice. Valorile maxime afișate de termometre nu vor depăși 25-26 de grade Celsius.
Te-ar putea interesa și: Vestea momentului de la IGSU pentru toți românii. Detaliile pe care să nu le ignori la cod galben de furtună
Tot luni, 29 mai 2023, în 14 județe din România intră în vigoare două alerte de cod portocaliu și cod galben de viituri emise de hidrologi.
Specialiștii de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) anunță scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare pe râuri din județele Bihor, Arad, Hunedoara, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Olt, Constanţa şi Tulcea.
Sunt vizate bazinele: Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui, Desnăţui, Jiu, Olt şi râurile din Dobrogea.
Codul portocaliu de viituri intră în vigoare la ora 13:00 și se va încheia la ora 24:00, pe râuri din bazinul hidrografic Pogăniș – bazin aval S.H. Ohabița – amonte Acumularea Cadar Duboz, județul Caraș-Severin.
Te-ar putea interesa și: Vremea de 1 Iunie 2023. Unde va ploua. Prognoza meteo pentru România de Ziua Copilului