Christian Eriksen, primele declarații după stopul cardiac. Ce dorință are fotbalistul
Fotbalistul danez Christian Eriksen a făcut primele declarații după incidentul șocant de sâmbătă, din meciul cu Finlanda, în care a făcut stop cardiac. Mijlocașul danezilor le-a mulțumit celor care i-au fost alături și l-au încurajat în toată această perioadă. Iată care este cea mai mare dorință a sa acum.
Primele declarații ale lui Christian Eriksen după ce a făcut stop cardiac
În minutul 43 al partidei dintre Danemarca și Finlanda de la Euro 2020, disputată la Copenhaga, Eriksen s-a prăbușit brusc pe gazon sub privirele îngrozite ale celorlalți jucători și ale spectatorilor din tribune. Fotbalistul în vârstă de 29 de ani a fost resuscitat minute în șir și dus ulterior cu ambulanța la spital, în stare stabilă. De pe patul de spital el le-a transmis colegilor săi să continue partida. Eriksen se află acum în afara oricărui pericol, însă cariera sa este pusă sub semnul întrebării de către medici.
Doctorul echipei Danemarcei, Martin Boesen, a vorbit despre clipele de coșmar în care a fost nevoit să îi acorde primul ajutor pentru a-l readuce la viață pe jucător.
„Când am ajuns, respira. Dar situația s-a înrăutățit brusc. Nu mai avea puls. Am pornit masajul cardiac. Christian s-a agățat de viață. L-am readus printre noi și am vorbit cu el înainte de a-l transporta la spital”, a precizat medicul, potrivit Mail on Sunday.
”Nu mă voi da bătut”
Christian Eriksen a transmis un mesaj prin intermediul publicației iteliene Gazzetta dello Sport în care mulțumește celor care s-au temut pentru viața sa.
„Vă mulțumesc! Nu mă voi da bătut! Mă simt bine acum, dar vreau să înțeleg ce s-a întâmplat. Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru tot ce ați făcut pentru mine”, a fost mesajul mijlocașului danez.
Decizia de reluare a partidei, aspru criticată
După oribilul incident în care a fost implicat Christian Eriksen, meciul a fost întrerupt. Dar odată ce starea sa de sănătate a devenit stabilă, UEFA a decis ca partida să se reia. Finlanda a câștigat întâlnirea cu scorul de 1-0, la prima sa participare la un turneu final.
Fostul mare fotbalist danez Michael Laudrup a criticat dur decizia pe care a luat-o forul european. El consideră că meciul ar fi trebuit să se reia a doua zi, sau să se încheie cu o remiză albă.
„Când se întâmplă astfel de lucruri, jucătorul se află la maximul său emoțional și nu are capacitatea și viziunea generală de a lua decizii importante. Trebuie să fie cineva care să spună: ‘acum ne oprim aici’.
Ei aveau o opțiune care nu era opțiune. Joacă azi sau joacă mâine la 12 (n.r. miezul nopții). Scuzați-mă, dar cred că astea nu sunt variante. Să iei o decizie atât de repede după un asemenea eveniment este greșit.
Aici, UEFA ar fi trebuit să spună: sigur că nu se va juca diseară și trebuie să aflăm ce variante există. Se puteau juca ultimele 50 de minute a doua zi dimineață, sau seara, sau să fi rămas scorul 0-0”, a transmis Michael Laudrup.