29 apr. 2020 | 15:40

Chirurgul Mircea Beuran, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

News
Chirurgul Mircea Beuran, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită
Mircea Beuran a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Mircea Beuran a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită! Procurorii anticorupție îl acuză pe medic că a primit 10.000 de euro pentru a scoate la concurs un post de asistent universitar pe perioadă determinată, potrivit Mediafax.

Mircea Beuran a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

Procurorii susțin că mita ar fi fost dată în decembrie 2018, atunci când Mircea Beuran era preşedinte al Senatului Universitar al Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti. Acesta ar fi trebuit să coată la concurs un post pe o perioadă determinată, însă acest lucru nu s-a întâmplat, iar denunțătorul a mers la DNA.

Persoana care l-a denunţat pe Mircea Beuran este un medic de la Spitalul Floreasca care a susţinut că era singura posibilitate pentru ca postul să fie ocupat de ea.

Mircea Beuran, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

Mircea Beuran, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

Medicul, acuzat că a luat mită 10.000 de euro

Mircea Beuran se află în prezent sub control judiciar în acest dosar iar anchetatorii au pus deja sechestru pe un cont bancar al medicului, pentru recuperarea sumei de 10.000 de euro, cea care se presupune a fi provenit din luarea de mită. 

Medicul a fost implicat și într-un alt scandal, după ce o pacientă a ars pur și simplu de vie pe masa de operație a SPitalului Floreasca. Cel care se pare că a operat-o pe pacienta care suferea de cancer era rezidentul medicului Mircea Beuran. Profesorul a ajuns și el la fața locului, însă incendiul fusese deja stins.

Mircea Beuran, șeful secției chirurgie a Spitalului Floreasca a fost demis în urma scandalului respectiv. De asemenea, Direcția de Sănătate Publică a dat mai multe amenzi administrative, în valoare totală de 30.000 de lei, 20.000 pentru spital și 10.000 pentru medici și asistente.

Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Taxă nouă pentru cei care stau la bloc. A izbucnit un scandal de proporții: E o aberație
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro