Chec de post, doar aşa va ieşi pufos. Nici nu zici că nu are ouă şi lapte în el

de: Ioana Bucur
30 03. 2023

Pufos, aromat, fără ouă, fără lapte, ușor de preparat și un deliciu pentru papilele gustative! Această rețetă de chec de post trebuie adăugată în colecția ta. În doar câteva minute, fără efort prea mare și fără să ai nevoie de multă experiență în bucătărie, vei putea pune pe masă pentru familie și musafiri un desert ce va face senzație.

Rețetă chec de post

Pare greu de crezut că am putea face un desert precum checul respectând restricțiile alimentare impuse în perioadele de post ce preced marile sărbători creștine ale anului. Dacă vrei să îți încânți papilele gustative și să îți răsfeți familia și musafirii cu un desert delicios, trebuie să încerci această rețetă.

Ingrediente

Pentru a prepara un chec de post pufos, fără să folosești ouă și lapte, vei avea nevoie de ingredientele din lista de mai jos:

  • o cană de zahăr
  • o jumătate de cană de ulei de floarea soarelui sau ulei de cocos
  • o cană de apă – poate fi plată sau minerală
  • două căni de făină
  • o lingură de zahăr vanilat
  • un plic de praf de copt
  • două linguri de cacao neagră
  • două linguri de dulceață de zmeură
  • trei linguri de nucă de cocos

Te-ar putea interesa și: Rețetă rapidă pentru pate de post. Va ieși delicios în Postul Paștelui

Mod de preparare chec de post

Primul pas este să punem apa, uleiul, zahărul, zahărul vanilat, praful de copt și făina într-un bol suficient de mare. Ingredientele se mixează până se obține o compoziție omogenă ce arată ca o smântână mai groasă, potrivit Dulciuri fel de fel.

Vom împărți apoi compoziția în două jumătăți. Într-una se pune cacao și dulceața de zmeură, iar în cealaltă se adaugă nuca de cocos.

Alternând, turnăm cele două jumătăți într-un vas de chec pe care l-am tapetat anterior cu ulei și făină.

Tava se pune la copt în cuptorul preîncălzit la 180 de grade (treapă medie de căldură, pentru cele pe gaz) și se lasă în jur de 45-50 de minute sau până când suprafața checului de post se întărește și este brăzdată de crăpături și trece, evident, testul cu scobitoarea.

După ce este scos din cuptor, se lasă la răcit și apoi este gata să fie savurat!

Te-ar putea interesa și: Clătite pufoase de post. Reţeta pentru care vei fi lăudată, ingredientul secret