CFR Călători anunță noul mers al trenurilor. Câte trenuri vor fi zilnic

CFR Călători anunță noul mers al trenurilor. Câte trenuri vor fi zilnic

Noul Mers al Trenurilor va intra în vigoare pe data de 9 decembrie și va fi valabil până pe 14 decembrie. Astfel, zilnic vor fi puse în circulație peste 1.200 de trenuri, anunță CFR călători. Vezi ce reduceri pune la bătaie CFR.

Trenurile Soarelui vor asigura, în perioada sezonului estival 2019, legături din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării. Duratele de parcurs au fost reduse.

„Duratele de parcurs pentru trenurile de pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa au fost reduse în medie la aproximativ două ore şi 15 minute pentru trenurile IR cu opriri în staţiile principale şi la o oră şi 58 de minute pentru trenurile fără oprire”, mai spun reprezentanţii CFR Călători.

Ce reduceri oferă CFR

Trenurile Zăpezii vor circula spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, precum cele de pe Valea Prahovei şi Vatra Dornei. În plus, în perioada 8 ianuarie – 28 februarie, biletele valabile la Trenurile Zăpezii vor fi reduse cu 25% (reducerea se aplică la tariful de transport pentru adult şi copil, tichetul de rezervare a locului plătindu-se integral) de luni până joi. De asemenea, de luni până duminică, biletele pentru călătoriile de pe Valea Prahovei (pe rute între Sinaia – Braşov şi retur) au reduceri între 31% şi 56%.

CFR Călători mai anunţă acordarea de reduceri tarifare speciale cuprinse între 20% şi 45% din tariful de transport preţ întreg şi copil la un număr de 104 trenuri InterRegio în perioada 9 decembrie 2018 – 9 iunie 2019 şi acceptarea călătoriei posesorilor de abonamente valabile la tren Regio la 98 de trenuri InterRegio, în perioada 9 decembrie 2018 – 9 iunie 2019. Biletele pot fi cumpărate online, din staţii şi agenţii CFR, de la automate de vânzare în gări şi distribuitori autorizaţi.

Pe lângă legitimaţiile de călătorie emise în baza facilităţilor acordate prin acte normative diferitelor categorii de călători (ex. gratuitate pentru studenţi şi reduceri pentru elevi, pensionari etc), CFR Călători oferă o gamă diversă de oferte comerciale (ex. abonamente, card TrenPlus, minigrup, etc).

„Oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii pieţei atât prin optimizarea orelor de circulaţie a trenurilor, cât şi a capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile”, arată CFR Călători.