CFR Cluj pregătește încă un transfer! Ar fi al 13-lea din ultimele trei luni. Ardelenii negociază cu Thomas Agyepong. Internaționalul ghanez are șase meciuri în naționala țării sale și este jucător liber, după șapte ani de contract cu Manchester City.
CFR Cluj se află pe locul 4 în campionat, iar șefii vor un nou titlu de campioană. Dan Petrescu s-a plâns mereu că mai are nevoie de jucători și ar putea să primească în scurt timp încă un fotbalist de atac. Ghanezul Thomas Agyepong este jucător liber și le-a fost propus oficialilor din Gruia.
„Numele lui a fost propus în birourile clubului CFR și oficialii sunt gata să îi ofere un contract, din postura de jucător liber de contract”, anunță sportsworldghana.com.
Thomas Agyepong are 25 de ani și a fost șapte ani sub contract cu Manchester City. Nu a jucat niciun meci în trupa „cetățenilor ”și a fost împrumutat în primele ligi din Olanda, Scoția și Belgia, la Twente, NAC Breda, Hibernian, Waasland-Beveren și Lommel.
Agyepong a încercat să-și găsească echipă în vestul Europei, dar nu a reușit, așa că pare tentat să semneze cu CFR Cluj. Internaționalul are și șase meciuri în naționala statului Ghana, dar nu a mai jucat în prima reprezentativă din anul 2019.
Ibrahima Mbaye (27 de ani, fundaş dreapta)
Karlo Brucic (30 de ani, fundaș stânga)
Karlo Muhar (26 de ani, mijlocaș central)
Cephas Malele (28 de ani, atacant)
Jean-Claude Billong (28 de ani, fundaș central)
Rangelo Janga (30 de ani, atacant)
Jose „Ze” Gomes (23 de ani, atacant)
Vito Hammershoy-Mistrati (30 de ani, mijlocaș central)
Jefte Betancor (28 de ani, atacant, împrumutat la Pafos până la finalul sezonului )
Denis Kolinger (28 de ani, fundaș central)
Christopher Braun (30 de ani, fundaș dreapta)
Simone Scuffet (26 de ani, portar)