Cerșetorul român care a devenit un erou. Gestul minunat pe care l-a făcut în Franța
Un cerşetor român a devenit erou în Franţa. Gestul minunat pe care l-a făcut i-a uimit pe francezi care l-au răsplătit într-un mod cu totul inedit.
Ion-Nelu Gioroiu, cerşetorul român devenit erou în Franţa
Are 52 de ani, a crescut într-un orfelinat din Craiova, iar de câţiva ani a plecat în Franţa. În Nisa, acesta se ocupă de grădinărit pentru câteva case, însă nu are un acoperiş deasupra capului. Gestul pe care l-a făcut de curând, însă, i-a impresionat până la lacrimi pe francezi. Ion-Nelu Gioroiu şi-a donat toate economiile persoanelor care au rămas fără adăpost în urma inundaţiilor devastatoare din Alpii Maritimi, provocate de Furtuna Alex.
Mai exact, cerşetorul român, cunoscut în Franţa ca “Jojo”, a oferit unei fundaţii cei 150 de euro strânşi din vânzarea mai multor reviste.
“M-a sunat spunându-mi că vrea să doneze 150 de euro pentru victime. Când am venit să-l văd, am încercat să înțeleg. Ştiu că nu are bani și de aceea vinde revistele, dar a insistat. Mi-a spus că a reușit să pună ceva bani deoparte și că vrea să ajute familiile care au pierdut totul. Asta pentru că știe ce simte să rămâi fără nimic. A scos două pungi cu mărunţiş și a insistat să le luăm ”, au scris reprezentanții asociației, pe Facebook.
Se pare că reclama făcută în presa locală i-a prins bine bărbatului. Acestuia i s-a promis un loc de muncă şi i s-a oferit un adăpost, dar şi mâncare.
“L-am trezit azi dimineață la ora 8 în apartament, este extrem de fericit. Mi-a spus – mi se pare ciudat să am cheile în buzunar. A avut multe probleme cu somnul, ziua de ieri a fost plină de emoții. Au trecut 21 de ani de când nu a mai avut un acoperiș deasupra capului”, a spus unul dintre voluntarii asociaţiei.
Franţa, lovită puternic de inundaţii
În urmă cu două săptămâni, zonele oraşelor Nisa şi Menton (graniţa cu Italia) au fost devastate de inundaţii. Cel puţin patru oameni au murit în Franţa şi alte zeci de persoane sunt încă dispărute. De ambele părţi ale frontierei, mai multe case, drumuri şi poduri s-au prăbuşit sub forţa apelor. La fel s-a întâmplat şi cu numeroase construcţii ale instituţiilor publice. De asemenea, cimitirele din Saint-Martin-de-Vésubie și Tende au fost parțial distruse.
“Familiile noastre ne-au fost luate, aproape 150 de oameni au fost luați de ape. Cimitirul a fost spintecat în două. Nu poți reconstrui un cimitir”, a declarat un localnic, conform Digi24.