Piața imobiliară din București a crescut progresiv în ultimii ani. Fie că vorbim de vânzarea de locuințe mai vechi, sau de construcția zonelor rezidențiale, Bucureștiul a cunoscut o evoluție rapidă. Valoarea locuințelor existente pe piață, în unele cazuri a crescut, în altele au mai scăzut, ca urmare a vechimii acestora. Un alt factor important al prețurilor sunt și zonele în care acestea se află. Cartierul, zonele comerciale apropiate, accesul rapid la mijloacele de transport, toate sunt factori ce influențează în mod direct valoarea de vânzare a unui imobil.
La nivel macro, piața imobiliară din România a crescut în 2020, și în 2021, în ciuda crizei economice și a efectelor pandemiei. O analiză a anului 2020 arată că, din perspectiva tranzacțiilor, s-a înregistrat un volum de 1 miliard de euro. Același lucru a fost înregistrat și în 2021.
Pe plan local, referindu-ne la București, cei doi ani de pandemie, spun specialiștii, nu a influențat cu mult piața imobiliară și volumul de tranzacții imobiliare. Pe de-o parte avem imobilele catalogate ca fiind vechi, cu o valoare de piață, relativ, stabilă.
Pe de alta, în cei doi ani s-au construit, sau finisat, zone rezidențiale, aici valoarea de tranzacționare de pe piața imobiliară resimțind o creștere. Baza acestor modificări au fost creșterile de prețuri la materialele de construcții, atât în 2020, cât și în 2021.
Dar, dacă vorbim de piața imobiliară a imobilelor deja existente, cele vechi, aici lucrurile, cel puțin în 2022, stau la fel ca în 2021. Analiza celor de la Economica.net arată că în ianuarie 2022, un apartament cu două camere s-a vândut cu același preț ca în 2021. Diferența de preț, arată analiza, era de doar 1%, față de 2021. Zona analizată este în Iancului-Mihai Bravu.
Când vorbim de imobilele vechi, un factor, de fapt, un cumul de factori influențează valoarea imbobilului. De la anul construcției blocului, zona, cartierul, serviciile publice existente, etc, toate sunt factori de infliuență al prețului.
Așa se face că, în zone precum Rahova, de exemplu, aici prețul unui imobil va fi clar mai scăzut decât cel al unuia situat în zona Iancului-Mihai Bravu. O altă zonă a Capitalei, unde prețurile au crescut cu aproximativ 19%, este zona cartierului Bucureștii-Noi.
Aici au fost construite în ultimii ani mai multe zone rezidențiale. Pe de altă parte, există blocuri vechi, construite înainte de 1989, dar și aici intră în acțiune factorii amintiți anterior. De exemplu, în acest cartier, la început de 2022, s-a vândut un imobil cu nu mai puțin de 85.300 de euro, o creștere de 19%, pe piața imobiliară din zonă, după cum spuneam.
În același context, cele mai mici prețuri din piață s-au înregistrat în cartiere, precum Timpuri Noi, Tineretului, Piața Romană, Victoriei. Aici scăderile au fost cuprinse între -5,5% și -7%.
Trendul pieței imobiliare bucureștene este în creștere, și cum se construiește masiv în această perioadă, valoarea locuințelor va crește. Rămâne să vedem cu cât, având în vedere și rata de creștere a creditelor imobiliare.