Cu toții avem o viață ocupată, priorități și responsabilități ce trebuie duse până la capăt. În astfel de circumstanțe, este dificil să-ți găsești întotdeauna timp pentru a fi la dispoziția altora. Unii nativi din zodiac par că nu iau niciodată pauză de la acest lucru. Sunt mereu disponibili pentru alții.
Nu este întotdeauna ușor să spui cuiva că poți face ceva pentru el. Poate vrei să ajuți oameni, însă uneori pur și simplu nu ai circumstanțele necesare pentru a o face. Timpul este limitat și, pentru a fi sprijin pentru cineva, trebuie să faci unele sacrificii. Asta înseamnă și ignorarea altor priorități.
Există câțiva nativi din zodiac care trec peste orice și ajută mereu pe cei care le solicită sprijinul – indiferent de forma lui. Este vorba despre nativii născuți în semnul zodiacal al Balanței și în semnul zodiacal al Capricornului. Acestea sunt zodiile care pur și simplu nu știu să spună „nu”.
Balanță. Trebuie să faci din tine o prioritate. Astrologii spun că urăști să spui „nu”, așa că nu vei refuza când cineva îți va cere ajutorul. Sunt însă, și lucruri care sunt peste puterile tale sau pentru care nu mai ai energie să le duci la capăt. În situațiile de acest fel, trebuie să acționezi în favoarea, nu împotriva ta.
Alte cazuri când nu știi să spui „nu” presupun adresarea unor lucruri poate mai puțin plăcute, a unor critici sau altele asemănătoare. Vrei mereu să eviți conflictele. În loc să lași pe alții să-și asume greșelile, preferi să le corectezi tu, ceea ce reprezintă implicare lipsită de rezultate, de fapt.
Capricorn. Te-ai născut între 22 decembrie și 19 ianuarie? Fii sigur că și tu faci parte din rândul celor care nu știu să refuze prietenii, apropiații sau membrii familiei când au nevoie de ajutor. Chiar dacă programul îți este aglomerat, faci totul când ți se cere intervenția într-un mod sau altul.
Singura ta problemă e că această listă de activități nu se scurtează niciodată. Zilele ajung la capăt, însă tu nu reușești să faci față tuturor sarcinilor stabilite pe parcursul unei zile. Vei avea nevoie de o echipă de oameni care să te ajute, dacă vei continua în acest ritm. Învață să și refuzi din când în când.