22 mart. 2022 | 17:20

Cele 100 de tramvaie noi vor veni în București la mijlocul anului. Primele vor circula pe linia 41

News
Cele 100 de tramvaie noi vor veni în București la mijlocul anului. Primele vor circula pe linia 41
100 de tramvaie noi pentru București

100 de tramvaie noi, livrate de Astra, vor ajunge în Capitală la mijlocul acestui an. În primă fază, acestea vor intra pe linia 41, apoi pe linia 32, respectiv 21, a afirmat directorul general al Societății de Transport București, Adrian Criț.

Vor ajunge câte patru tramvaie pe lună

Potrivit aceleiași surse, de la furnizarea prototipului, furnizorul este obligat să furnizeze câte 4 tramvaie pe lună. Adrian Criț a mai precizat că în planurile de investiții ale municipalității sunt trecute alte 100 de tramvaie. Cu toate acestea, necesarul actual este de 300 de astfel de vehicule. Totodată, STB va extinde rețeaua de tramvai cu încă 50 de km.

“Dacă urmărim planurile de investiţii ale municipalităţii, acolo practic mai e trecută o cantitate de tramvaie necesară, încă circa 100 de tramvaie. E clar că în momentul de faţă noi avem un program de transport, iar necesarul pentru îndeplinirea programului de transport pe zona de cale de rulare, pe zona de tramvai, este de circa 300 de tramvaie.

Acesta e necesarul de tramvaie în momentul de faţă, acestea sunt tramvaiele pe care le utilizăm. E nevoie de 300 de tramvaie acum, astăzi. Dacă vrem să extindem, reţeaua, e nevoie de mai multe tramvaie. În condiţiile în care o să avem tramvaie noi, e clar că, odată cu cererea mărită de transport, o să fie nevoie de mai multe tramvaie”, a susţinut Criţ, conform Agerpres.

STB va face investiții majore în viitor

Adrian Criț, directorul general al STB, a spus că societatea este pregătită pentru investiții majore în zona de infrastructură. Prin urmare, acesta are în plan modernizarea a 50,2 kilometri de cale de rulare pentru tramvai, dar și extinderea unor linii de tramvai în București.

“E vorba de studiul de fezabilitate pentru linia 40 şi pentru linia 55, iar vizavi de extinderi în momentul de faţă Primăria Capitalei a demarat un studiu de piaţă pentru a evalua anumite costuri şi a efectua studiile de prefezabilitate.

E vorba de o modernizare de 50,2 km, iar pe de altă parte este vorba de extinderea reţelei de tramvai cu încă 50 de km. Aşa cum spuneam, noi trebuie să avem un transport integrat cu tot ceea ce înseamnă Bucureşti-Ilfov atât cu mijloacele de transport de suprafaţă, cât şi cu metroul, respectiv calea ferată”, a explicat Criţ.

Un tramvai modern are un consum mai mic cu aproape 40%, iar în condițiile actuale, transportul public este o alternativă a transportului individul, a mai precizat șeful STB.

Parteneri
"Nu mai dați de pomană pentru morți. Mortul nu mănăncă, nu bea." Detalii neștiute oferite de un preot. Ce înseamnă, de fapt, când spui bogdaproste
Redactia.ro
Cătălina Toma, Andra Gogan și Andreea Antonescu, prinse în incendiile apocaliptice din Los Angeles! Mărturii terifiante din infern! „E panică, aerul este foarte toxic”
Click.ro
Ucraina se declară gata să înlocuiască Ungaria în UE și NATO
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Așa nu a mai fost văzută niciodată! Este mereu o femeie elegantă, cochetă, însă acum s-a fotografiat în costum de baie! Wow, toți au dat ZOOM! Nu ai spune că are 52 de ani
Unica.ro
O vedetă de la Antena 1, coșmar zilnic. Problema din fiecare dimineață
EVZ.ro
Stațiunea cu peisaje spectaculoase, care se află la mai puțin de 200 de kilometri de București. Este considerată mai frumoasă decât Poiana Brașov sau Sinaia
Spynews
Călin Georgescu a plecat din România. Decizia care aruncă în aer țara. Cristela nu a...
Capital.ro
Cum arată și cât te costă să dormi în casa lui Tudor Chirilă, la Porumbacu de Sus. Imaginile sunt idilice: iubita lui a pus murături pentru turiști, el face tabere de creație, iar copiii se bucură de natură
Avantaje
Se trimit NOI DECIZII de RECALCULARE a PENSIILOR. Anunț de Casa de Pensii: Un MILION de pensionari le PRIMESC în IANUARIE
Mediaflux
„Mă gândeam la ea, dar te voiam pe tine”. Mario Fresh, mesaj subtil după ce a dat de înțeles că se afla în același loc cu Nadd Hu
Spynews.ro
Rezultate Loto azi, 9 ianuarie 2025. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro