23 ian. 2019 | 10:25

Cum va arăta cel mai scump pod din istoria României și când va fi gata

Știri generale
Cum va arăta cel mai scump pod din istoria României și când va fi gata

Au început lucrările la podul suspendat peste Dunăre, cea mai mare lucrare de infrastructură din România din ultimii 30 de ani. Acesta urmează să fie gata în anul 2021 și va lega judeţele Brăila-Galaţi de Tulcea. Cum arată mega-proiectul.

Cel mai scump pod din istoria României se va întinde pe 23 de kilometri, dintre care 17 kilometri vor fi pe teritoriul judeţului Tulcea și va costa circa 500 milioane de euro. Deasupra Dunării va fi o porţiune de doi kilometri de pod. În rest vor fi viaducte, drumuri de legătură, intersecţii giratorii, plus 33 de poduri, podeţe şi pasaje. Pe malul Tulcei va exista şi o staţie automată de taxare, potrivit Adevărul.

Contractul de proiectare şi execuţie a fost atribuit asocierii dintre firmele Astaldi SpA (Italia) şi IHI Infrastructure Systems Co. Ltd (Japonia). Iar lucrările de pregătire a terenului au început din decembrie 2018.

Cum arată mega-proiectul

Lungimea totala a Proiectului este de 23,413 km și cuprinde două sectiuni. Pe ambele secţiuni de drum, viteza maximă permisă va fi de 80 km/h.

  • drumul principal Braila – Jijila: are o lungime de 19,095 de kilometri și este prevăzut cu patru sensuri giratorii şi un nod rutier. Până la km 7+940 va avea câte două benzi de circulaţie pe fiecare sens, după care, drumul se va îngusta și va rămâne doar o bandă.
  • drumul de legatură cu DN22 Smardan – Macin: are o lungime de 4,328 de kilometri şi are o singură bandă de circulaţie pe fiecare sens și două intersecţii.

Astfel, traseul începe la intersecția DN2B Buzău – Brăila – Galați cu Șoseaua  Baldovinești (km 110+344 DN2B). Traseul drumului proiectat se termină la km 19+095, în DN22 Râmnicul Sărat – Brăila – Tulcea (km 108+310), spre Tulcea. Traseul include o ramificație de la km 7+940, în direcția sud, până la intersecția cu drumul existent Smardan – Macin (DN22).

Podul suspendat va avea o înălţime de cel puţin 38 metri de la nivelul maxim de inundaţie al Dunării. Lăţimea totală a podului suspendat va fi de 31,70 de metri.  Calea pe pod va avea 22,00 de metri și va fi alcatuită din patru benzi de circulație de câte 3,50 de metri lățime fiecare, patru benzi de încadrare de cate 0,5 m lățime, două acostamente de 1,50 m lățime și o zonă mediană cu lățimea de 3,00 de metri.

La acestea se adaugă, de o parte și de alta, două benzi adiționale pentru trafic pietonal, biciclete și întreținere. Trotuarele sunt prevăzute cu o lungime de  2,80 de metri fiecare.

Podul de peste Dunăre va fi poziționat între km 4+596,10 și km 6+570,52 pe drumul principal Brăila-Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunărea (kilometraj pe Dunăre, măsurat de la Sulina). De o parte și de alta vor fi construite două viaducte de acces în lungime de câte 110 metri,  care se vor adăuga lungimii podului suspendat.

Sistemul de suspendare cuprinde un cablu principal și tiranți verticali de legatură între tablier și cablul principal. Blocurile de ancorare sunt integrate în teren, în afara digurilor Dunării. Tablierul este realizat din grinzi casetate cu o înaltime de 3.5 m. Grinda casetată din oțel este alcatuită dintr-un platelaj ortotrop cu plăci rigidizate de minim 16 milimetri grosime și dispuse la 600 de milimetri. Antretoazele sunt localizate la fiecare 4.0 m și sunt rigidizate cu plăci prevăzute cu degajări.

 

Parteneri
Ce a găsit fratele Mădălinei Manole la mormântul artistei, de Crăciun
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cresc alocațiile de stat de la 1 ianuarie 2025. Câți bani urmează să primească copiii din România
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Andreea Bostănică, în lacrimi pe Tik Tok după ce a pierdut o brățară de 20.000 euro. Influencerița a stârnit revolta internauților
Unica.ro
Pensionarii, afectați de politică. Ce le pregătește Guvernul
EVZ.ro
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Spynews
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: "Tot sistemul de protecție al casei e inventat de mine"
Avantaje
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Mediaflux
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro