Cel mai important sfat primit de Ianis Hagi de la tatăl lui. Așa a ajuns, de fapt, în top
Ianis Hagi este un fotbalist curtat intens de echipe importante ale Europei. Dar cum a ajuns internaționalul român la acest nivel și ce sfaturi a primit de la tatăl său, a povestit chiar el, într-un interviu de excepție acordat presei spaniole.
Sfatul important primit de Ianis Hagi de tatăl său care l-a ajutat să ajungă în top
Ianis Hagi bate tot mai insistent la porțile performanței, iar în Scoția are fanii la picioare. Nu se gândește însă la un alt transfer în afară de cel de la Rangers. Tot ce contează pentru el acum este să se pregătească pentru reluarea competițiilor și să fie la un nivel cât mai bun. Chiar dacă în Scoția s-a decis încheierea campionatului și declararea rivalei Celtic drept campioană. În același timp, consideră că ambiția este un factor determinant în cariera de sportiv profesionist. A învățat asta de la tatăl său, Gică Hagi, considerat cel mai bun fotbalist român din toate timpurile. Ianis Hagi a făcut aceste dezvăluiri într-un interviu de excepție pentru celebra publicație spaniolă Marca.
„Cel mai important lucru învățat de la tata este că ambiția face diferența, indiferent de cât ești de talentat. Acum mă pregătesc să fiu la un nivel bun când se va relua fotbalul în Scoția, nu mă gândesc la nimic altceva.
Nu vreau să fiu comparat cu tata. Eu știu un singur lucru despre mine, că mereu îmi doresc să câștig împotriva celor mai buni. Când mă voi retrage, putem face o comparație cu tatăl meu”, a declarat Ianis Hagi, în Marca.
Fanii lui Rangers sunt în extaz după ce s-a anunțat transferul lui Ianis Hagi
În această săptămână, Gazzetta dello Sport a prezentat informația conform căreia Ianis Hagi a fost transferat de Glasgow Rangers de la Genk. Un anunț care a stârnit un viu interes atât în țara noastră, cât și în Scoția. Se putea vorbi de finalul „telenovelei” Ianis Hagi, care fusese purtat prin toată Europa în perioada în care fotbalul a fost pus pe „hold” din cauza pandemiei. Venit în iarnă la Glasgow Rangers sub formă de împrumut de la Genk, Ianis Hagi a impresionat sub comanda lui Steven Gerrard, ceea ce i-a făcut pe oficialii grupării scoțiene să se gândească la modul cel mai serios de a-l aduce pe internaționalul român pe Ibrox Park. Pentru aceasta trebuiau să activeze clauza de cumpărare definitivă, suma cerută de Genk fiind de 5 milioane de euro.
Ceea ce se pare că au și făcut, după cum susține presa din Italia, care arată totodată și eșecul suferit cel puțin temporar de Lazio în achiziționarea lui Hagi jr. Deocamdată, Rangers nu a confirmat mutarea, dar cei mai mulți dintre fanii scoțieni sunt în extaz. Există și unii sceptici, în absența unor informații oficiale.
„Citează sursa. Sunt disperat să fie adevărată această informaţie, dar am să aştept anunţul clubului”, „Sper că este adevărat”, „Magic”, „Mare jucător, trebuie să arate asta şi în jocurile mai uşoare!”, „Dacă este adevărat este o semnătură excelentă şi arată intenţiile”, sunt doar câteva dintre reacțiile fanilor pe rețelele de socializare.
Ianis Hagi, 21 de ani, a disputat 12 meciuri în tricoul lui Glasgow Rangers, pentru care a marcat 3 goluri și a dat două pase decisive.