Cel mai greu cuvânt pentru Tudor Chirilă: tata. ”Cărțile lui vor fi date uitării!” Cum își liniștește juratul de la PRO TV mama
Tudor Chirilă a scris cartea ”Exerciții de Echilibru”, poate, tocmai pentru că în sufletul său echilibrul e stângaci. Juratul de la PRO TV este un personaj autohton controversat, fiind ridicat în slăvi de mulți, iar de alții coborât într-un bol de injurii.
Cel mai greu cuvânt pentru Tudor Chirilă: tata
Tudor Chirilă (45 de ani), născut în București, este fiul gazetarului sportiv Ioan Chirilă și al actriței și regizoarei Iarina Demian și fratele antrenorului de fotbal Ionuț Chirilă. În data de 21 noiembrie 1999, jurnalistul sportiv s-a stins, iar de atunci artistul încearcă să îi cinstească memoria tatălui său cu fiecare ocazie. În 2017, Chirilă a scris un text emoționant dedicat părintelui său, pe blogul personal, sub titlul ”18 ani fără tata”.
„Acum 18 ani tata murea într-o dimineaţă de noiembrie. Între timp ziua asta a pierdut din durere şi a rămas un prilej de amintire. Colegii lui spun că a fost cel mai mare gazetar de sport din istoria României. A scris 29 de cărţi despre fotbal şi alte sporturi. A muncit ca traducător în prima parte a vieţii lui, până să ajungă redactor la Sportul Popular. A avut o cronică duminicală la radioul naţional.
Vocea lui era inconfundabilă, la fel cronicile. S-a folosit de o cultură vastă ca să impună un stil unic în care sportul devenea mereu pretext pentru literatură. Cred că a suferit pe ascuns pentru că viaţa l-a împiedicat să ajungă scriitor. Viaţa am fost noi, copiii lui pe care a trebuit să-i crească. A fost un tată la care ne-am uitat mereu în sus, deşi el era atât de aproape de noi”, începe textul lui Chirilă.
”Mai devreme vorbeam la telefon cu mama și…”
Printre amintiri, cântărețul a subliniat și că, odată cu trecerea timpului, pe nimeni nu mai interesează cine a fost tatăl lui, considerat și astăzi cel mai bun gazetar de sport pe care l-a avut România. „Mai devreme vorbeam la telefon cu mama şi ne întrebam ce rost au toate cuvintele astea.
Pe nimeni nu mai interesează cine a fost tata. Cărţile lui vor fi date uitării. O vreme durerea a fost motorul care ne-a ajutat să-i conservăm şi prelungim imaginea. După premii (cele şase ediţii ale Premiilor „Ioan Chirilă“ acordate celor mai buni jurnalişti de sport – n.r.) numele tatei a fost rostit din ce în ce mai rar. Aşa că tot ce scriu acum nu mai are sens decât pentru mine şi pentru cei din ce în ce mai puţini cu care tata a împărţit timp”, a mai scris Tudor Chirilă.