Cel mai deștept câine din lume s-a dus singur la poliție: de ce a luat decizia neobișnuită
Foarte mulți oameni au teribil de multă încredere în animalele de companie pe care le-au dresat de-a lungul anilor. Chiar și așa, gestul unui câine care a călcat într-o secție de poliție este imposibil de înțeles.
Indiferent ce părere ai despre câinele tău sau cel al unui prieten, toți sunt surprinzător de deștepți. Nu sunt toți la fel de abili în a lua decizii și poate unii sunt mai capabili din punct de vedere fizic, dar inteligența lor este de necontestat. Din acest motiv, există multe povești online legate de aceste animale de companie care îți taie respirația. Niciuna nu este însă atât de memorabilă precum cea de mai jos.
Dacă ți-ai pierdut vreodată câinele sau pisica pe care le iubești teribil, indiferent cât de optimist ești, posibilitatea să-ți mai recuperezi patrupedul este una infimă. Există însă excepții de la regulă, iar unele sunt șocante.
Micuțul câine din imaginile alăturate este Chico și locuiește în Odessa, statul Texas. Nu este clar de cât timp nu și-a mai văzut stăpânul, dar după ce și-a dat seama că ar fi momentul să se întoarcă acasă, patrupedul s-a orientat către cea mai apropiată secție de poliție. Polițiștii nu au știut cum să reacționeze, exceptând să-i facă poze, pentru că nu se așteptau la acel set de circumstanțe.
Chico s-a comportat ca un om, de când a ajuns în secția de poliție și până a plecat. Și-a pus lăbuțele pe tejghea, iar ofițerul de serviciu și-a dat seama imediat că nu este un câine al străzii. Chiar dacă nu era cu el, animăluțul avea un stăpân și trebuia găsit.
Polițiștii s-au bucurat mult să-l vadă și s-au jucat cu el pentru o perioadă îndelungată. Din păcate, identificarea proprietarului a fost una mai complicată, pentru că animalul nu avea zgârdă. Până la urmă, pornind de la datele din microchip, l-au putut găsi. Acum este bine, sănătos, acasă.