Deși, de-a lungul anilor, s-au vehiculat nume celebre de oligarhi ruși ca fiind cei mai bogați oameni, realitatea este că Alexei Mordașov este el mai bogat om din Rusia, și conform unor informații, acesta este acum ținta sancțiunilor UE. Oligarhul are investiții care variază de la gigantul Tui, cotat la Londra, până la „banca personală” a unor înalți oficiali ruși. El este oligarhul rus care a intervenit pentru a menține firma de turism Tui pe linia de plutire, aducând bani în timp ce turismul internațional era în impas în timpul pandemiei.
Pentru cei mai puțin familiarizați, Alexei Mordașov era acționarul majoritar al companiei siderurgice Severstal. Ulterior, acesta a demisionat din funcția de director general în 2015, după 19 ani în această funcție. Cu un an mai devreme, el a vândut toate unitățile nord-americane ale Severstal pentru a se concentra pe afacerile din Rusia.
Producătorul său de echipamente energetice din Rusia, Power Machines, care are un joint-venture cu Siemens, a fost afectat de sancțiunile americane în 2018. Fiu al unor muncitori de moară, Mordașov a ajuns director financiar al unei oțelării. Când directorul în vârstă al uzinei l-a instruit să achiziționeze acțiuni pentru a le păstra de la un străin, acesta a păstrat majoritatea acțiunilor pentru el, spun cei de la Forbes. Conform aceleiași publicații, Alexei Mordașov avea în 2012 o avere estimată la aproximativ 15 miliarde de dolari.
Alexei Mordașov ar putea deveni o povară pentru Tui, ale cărei acțiuni sunt listate la Londra, după ce UE l-a adăugat luni seară pe lista de sancțiuni. Deși Mordașov nu a fost sancționat în Marea Britanie, interesele sale de afaceri în regiune vor fi acum grav limitate.
UE a prezentat diverse motive de îngrijorare cu privire la Mordașov. Conform unor declarații, UE susține că Rossiia Bank, în care acesta are un interes financiar, este „banca personală” a unor înalți oficiali ruși care au beneficiat de pe urma anexării Crimeei. De asemenea, blocul comunitar a declarat că, în opinia sa, întreprinderile media în care acesta a investit au contribuit la destabilizarea Ucrainei prin intermediul posturilor de televiziune pro-ruse.
Cel mai bogat om din Rusia, Mordașov , în vârstă de 56 de ani, a crescut de la origini umile, fiind fiul unor muncitori de la o moară din orașul Cherepovets, la 500 km nord de Moscova, pentru a deveni directorul executiv al celei mai mari companii siderurgice și miniere din Rusia, Severstal.
El a ratat cu puțin un loc în topul celor mai bogați 50 de oameni din lume în 2021, potrivit listei miliardarilor realizată de revista Forbes, cu un loc 51. La momentul respectiv, averea sa personală a fost estimată la suma impresionantă de 29,1 miliarde de dolari
Mordașov rămâne în continuare acționarul majoritar al Severstal, cea mai mare companie siderurgică din Rusia. Pe lângă interesele sale de afaceri de mare anvergură, Mordașov deține genul de accesorii care nu ar lipsi unui miliardar care se respectă, inclusiv un avion privat și cel puțin un iaht.
Se pare că în prezent se bucură de o vacanță departe de conflicte sau de iarna europeană. Săptămâna trecută, avionul privat Bombardier Global 6000 al miliardarului a fost urmărit de observatorii de avioane, care au constatat că a călătorit din Seychelles la Moscova, deși nu au fost incluse date despre cine se afla la bord. Bombardier Global 6000 are o cabină mare, capabilă să transporte 14 pasageri, și are o autonomie care îi permite să călătorească de la Londra la Beijing fără escală.
Joia trecută, președintele Vladimir Putin i-a invitat pe unii dintre cei mai importanți oameni de afaceri din Rusia la o întâlnire la Kremlin. Cu toate că a fost depistat la Moscova, Mordașov nu a petrecut mult timp în Rusia înainte de a zbura înapoi în Seychelles.
Citește și: Oligarhii ruși din România pe care Vladimir Putin îi protejează. Controlează giganții Gazprom sau Lukoil
El deține, de asemenea, aproximativ 30% din TUI Group, una dintre cele mai mari companii de turism și călătorii din lume. Miliardarul a început să investească pentru prima dată în Tui în 2007, iar din 2016 este membru al consiliului de supraveghere al companiei. El a cumpărat în mod repetat acțiuni în cursul anului 2021, cheltuind în mod regulat milioane de euro și ducând participația actuală a familiei sale la 34%.
Într-o declarație, Mordașov a afirmat că nu înțelege cum includerea sa pe lista de sancțiuni a UE ar putea contribui la rezolvarea conflictului din Ucraina, precizând:
„Nu înțeleg cum ar putea ajuta la rezolvarea conflictului din Ucraina Nu am absolut nimic de-a face cu apariția actualei tensiuni geopolitice. Este teribil că ucrainenii și rușii mor, oamenii suferă greutăți, economia se prăbușește.
Trebuie să facem tot ce este necesar pentru ca în viitorul foarte apropiat să se găsească o cale de ieșire din acest conflict și să se oprească vărsarea de sânge”, spune Alexei Mordașov.
Descriindu-se ca fiind îndepărtat de politică, el a făcut apel la încetarea războiului Rusiei în Ucraina, pe care l-a numit „tragedia a două popoare frățești”.